Accident rutier în localitatea Borlești, Satu Mare. Șapte victime, printre care și doi copii

  • Ambulanțele SMURD au transportat 4 victime, 3 adulți și 1 copil, iar ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean au transportat 2 adulți și un copil la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.
Astăzi, în jurul orei 13:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale mai multor persoane, rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Borlești.

În urma unui impact între două autoturisme, au rezultat 7 persoane implicate, 5 adulți și 2 copii.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, una cu echipaj de prim ajutor și una cu modul de terapie intensiva mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Farcașa și 2 ambulante aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Interventie.

Odată ajuns la fata locului echipajul SMURD al județului Maramureș a constatat că victimele s-au autoevacuat și au leziuni ușoare, astfel Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 13:19.

Autospeciala de descarcerare a fost întoarsă la bază iar autospeciala de stingere cu modul de descarcerare a verificat măsurile PSI la fața locului.

Ambulanțele SMURD au transportat 4 victime, 3 adulți și 1 copil, iar ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean au transportat 2 adulți și un copil la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.

Sursă foto: Facebook.com / ISU SATU MARE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier la Suceava! Un copil a fost rănit în urma impactului

19 Jan 2024 976

Satu Mare Un bărbat a decedat după ce a intrat cu taxiul într-un bloc

04 Nov 2023 801

Tragedie în Satu Mare Tânără de 19 ani decedată și mai multe persoane rănite în urma unui accident rutier

08 Oct 2023 990

Incident într-o benzinărie MOL. Un TIR a intrat în stație și a dărâmat o pompă de alimentare cu carburant

30 Sep 2023 1099

UPDATE Tragedie pe un drum din România. O femeie și-a pierdut viața în urma unui accident rutier (FOTO)

23 Jan 2023 1435

Eroi în timpul liber Pompieri abia ieșiți din tură au salvat doi oameni dintr-un incendiu. Deznodământul putea fi trist

23 Oct 2022 1204

Satu Mare Planul Roșu, activat la Carei. 11 victime în urma unei explozii

27 Feb 2022 2258

Alertă în Satu Mare! O persoană a căzut cu parapanta. Intervin salvatorii ISU Harghita

04 Nov 2021 1162

ISU Harghita Buletin informativ - 13.10.2021

13 Oct 2021 1078

Accident cu microbuz și un autoturism, în Satu Mare. S-a activat Planul Roșu de Intervenție

04 Aug 2020 1480

Explozie într-un bloc de locuințe! Zeci de persoane, evacuate și patru răniți (galerie foto)

27 Nov 2019 2252

Accident rutier grav între un tir și un autoturism, pe DN 19. Două victime. O persoană a murit

12 Nov 2019 1951

Accident rutier grav pe DN 1C, între un autotren şi o autoutilitară. O persoană decedată (galerie foto)

19 Jul 2019 1935

Trafic rutier blocat pe DN19F din cauza unui accident. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată (galerie foto)

09 Jul 2019 2245

UPDATE Se întâmplă în România. La ora 01.00 a fost activat Planul Roşu. Accident cu victime multiple. Este implicat un microbuz (galerie foto)

20 May 2019 13634