Satu Mare Un bărbat a decedat după ce a intrat cu taxiul într-un bloc

Foto cu rol ilustrativ
  • Un bărbat a decedat, sâmbătă dimineaţă, după ce a intrat cu un taximetru în scara unui bloc din municipiul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş”.
     
Un bărbat a decedat, sâmbătă dimineaţă, după ce a intrat cu un taximetru în scara unui bloc din municipiul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş”, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.

„La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 30 ani, aflată în stop cardio-respirator. Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la faţa locului”, precizează ISU.


Pe durata intervenţiei, pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.


Citește și
UPDATE. Știri Constanța azi: Autoturism răsturnat pe bulevardul Ferdinand din municipiu. Intervin pompierii la fața locului (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier la Suceava! Un copil a fost rănit în urma impactului

19 Jan 2024 970

Tragedie în Satu Mare Tânără de 19 ani decedată și mai multe persoane rănite în urma unui accident rutier

08 Oct 2023 985

Incident într-o benzinărie MOL. Un TIR a intrat în stație și a dărâmat o pompă de alimentare cu carburant

30 Sep 2023 1098

UPDATE Tragedie pe un drum din România. O femeie și-a pierdut viața în urma unui accident rutier (FOTO)

23 Jan 2023 1432

Eroi în timpul liber Pompieri abia ieșiți din tură au salvat doi oameni dintr-un incendiu. Deznodământul putea fi trist

23 Oct 2022 1204

Satu Mare Planul Roșu, activat la Carei. 11 victime în urma unei explozii

27 Feb 2022 2257

Alertă în Satu Mare! O persoană a căzut cu parapanta. Intervin salvatorii ISU Harghita

04 Nov 2021 1160

ISU Harghita Buletin informativ - 13.10.2021

13 Oct 2021 1078

Accident rutier în localitatea Borlești, Satu Mare. Șapte victime, printre care și doi copii

01 Jun 2021 1797

Accident cu microbuz și un autoturism, în Satu Mare. S-a activat Planul Roșu de Intervenție

04 Aug 2020 1480

Explozie într-un bloc de locuințe! Zeci de persoane, evacuate și patru răniți (galerie foto)

27 Nov 2019 2252

Accident rutier grav între un tir și un autoturism, pe DN 19. Două victime. O persoană a murit

12 Nov 2019 1949

Accident rutier grav pe DN 1C, între un autotren şi o autoutilitară. O persoană decedată (galerie foto)

19 Jul 2019 1934

Trafic rutier blocat pe DN19F din cauza unui accident. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată (galerie foto)

09 Jul 2019 2244

UPDATE Se întâmplă în România. La ora 01.00 a fost activat Planul Roşu. Accident cu victime multiple. Este implicat un microbuz (galerie foto)

20 May 2019 13634