Acuzaţi de delapidare

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Cernavodă aflaţi în misiune pe malul stâng al Dunării, au descoperit o ambarcaţiune încărcată cu 37 de saci de plastic conţinând aproximativ 1.000 de kilograme de îngrăşământ chimic, la bordul căreia se aflau doi cetăţeni români cu vârste de 30 ani, respectiv 38 de ani, domiciliaţi în judeţul Ialomiţa, respectiv în judeţul Constanţa.

În apropierea locului descoperirii făcute, pe mal, au fost indentificate alte 4 persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani, cu domiciliul în judeţul Constanţa, aflate la bordul unei autoutilitare marca Opel, încărcată cu 5 butoaie din plastic, conţinând aproximativ 900 de litri de produs petrolier. Pentru bunurile respective, persoanele în cauză nu au putut prezenta documentele de provenienţă.
În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că produsul petrolier a fost sustras de un cetăţean în vârstă de 59 de ani, domiciliat în judeţul Tulcea, lucrător pe un şlep ancorat în apropierea autoutilitarei. Celor în cauză le-au fost întocmite documentele pentru săvârşirea infracţiunilor de „delapidare”, respectiv „complicitate la delapidare”. A fost dispusă măsura indisponibilizării mijloacele folosite şi produsele sustrase, cu o valoare totală de 25.550 de lei, până la finalizarea cercetărilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 660

Surse Daniel Rafte, reținut de poliție 24 de ore, după ce ar fi șicanat în trafic alt șofer

30 Apr 2024 790

Județul Constanța Festivalul Hustle din Costinești s-a încheiat fără incidente. Ce spun jandarmii

30 Apr 2024 393

Știri Constanța Doi bărbați au ajuns în custodia poliției după ce s-au șicanat în trafic (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 717

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 513

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 747

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 422

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 404

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 383

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 468

Jandarmii în acțiune la Festivalul Hustle Music din Costinești. Verificări și controale pentru o experiență sigură

28 Apr 2024 441

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 600

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 425

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 832

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 468