21 Feb, 2022 15:36
1027
Cezara TRUȘCĂ
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 20 februarie, polițiștii Secției 10 Gurahonț au oprit, pentru verificarea documentelor legale, un autoturism condus de un bărbat, în localitatea Hălmagiu.
Șoferul, în vârstă de 41 de ani din localitatea Hălmagiu, a coborât din mașină, s-a ascuns sub ea și a explicat gestul polițiștilor - repara toba de eșapament a autoturismului.
Acesta emana halenă alcoolică, fiindu-i solicitată testarea cu aparatul alcooltest, dar a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât și recoltarea de probe biologice.
În urma verificărilor, s-a constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru sustragere de la recoltarea de probe biologice și conducere fără permis.
Sursa foto: IPJ Bistrița Năsăud
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: