Arde o rulotă în localitatea 2 Mai! (galerie foto)

  • Flăcările au cuprins o rulotă aflată pe strada Falezei, în localitatea 2 Mai.


Incendiu în localitatea 2 Mai. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o rulotă aflată pe strada Falezei, în 2 Mai. Intervenția este în curs de desfășurare.

UPDATE:

Anca Chiriță
, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea, a precizat:

La fata locului acționează 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Secției Mangalia. În sprijin acționează o autospecială de stingere de la Șantierul Naval și una de la Unitatea Militara Mangalia. Până în momentul de față, nu sunt raportate victime.


Pagubele se vor evalua după finalizarea misiunii. Totodată, și vegetația uscată din zonă a luat foc.

Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare, din primele informații ar fi afectate 3 autorulote și aprox 3000 mp vegetație uscată, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.


Sursa foto: ISU Dobrogea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1149

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 530

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 245

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 384

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 608

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 320

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 243

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 410

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 283

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 330

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 582

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 309

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 616

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 256

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1411