Audieri in dosarul barbatului care si-a ucis concubina

Judecatorii de la Tribunal au continuat, ieri, cercetarile judecatoresti in dosarul in care inculpat este Pavel Dumitru Balasa, in varsta de 52 de ani, din Navodari. Acesta a fost trimis in fata instantei de catre procurorii constanteni sub acuzatia de omor deosebit de grav. Potrivit actului de inculpare, Axinia Cubanita, de 61 de ani, a murit dupa ce a primit numeroase lovituri de pumni si picioare din partea concubinului Pavel Dumitru Balasa. Cei doi au consumat in cursul diminetii de noua aprilie a acestui an o cantitate impresionanta de alcool, dupa care, in jurul orei 9.00, au inceput sa se certe din cauza unei neintelegeri mai vechi. Suparat de faptul ca femeia avea gura mare si bea cot la cot cu el, Balasa a inceput sa o loveasca, neoprindu-se nici atunci cand Axinia Cubanita se afla prabusita la pamant, in stare foarte grava, intr-o balta de sange. La fata locului a sosit imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanta, dar medicii nu au putut face altceva decat sa constate decesul victimei. Potrivit acestora, moartea a survenit atat datorita unei hemoragii interne, cat si din cauza cantitatii uriase de bautura consumate. In cadrul sedintei de judecata de ieri, magistratii l-au audiat in calitate de martor pe Constantin Paraschiv, var primar cu inculpatul si vecin in acelasi timp. El a declarat ca cei doi locuiau de doi ani impreuna si ca scandalul era ceva obisnuit intre inculpat si victima, Politia intervenind de nenumarate ori pentru aplanarea conflictului. Printre altele, martorul a mai declarat ca "Balasa o batea pe concubina sa deoarece uneori aceasta bea mai mult decat el". Totodata, aparatorul lui Balasa a depus, ieri, la dosarul cauzei un memoriu care contine motivele pentru care inculpatul o batea atat de des pe concubina sa. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 23 noiembrie atunci cand vor fi audiati si alti martori.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 549

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 486

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 973

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 605

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 788

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 436

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 538

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 504

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 775

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 744

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 870

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 800

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 743

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 681