Bărbat dat în urmărire, depistat la Vama Veche de același polițist care îl prinsese și în urmă cu doi ani

Agentul șef adjunct de poliție Dragu Andreea are 34 de ani, agent de ordine publică în cadrul Poliției Municipiului  Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche 2 Mai a prins de două ori același bărbat dat în urmărire!
 
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 04.00, Andreea se afla în patrulă, împreună cu colegii ei.
 
La un moment dat a observat, pe strada Falezei din stațiunea Vama Veche, un bărbat al cărui comportament era suspect.
 

„Colega noastră l-a recunoscut ca fiind același bărbat din județul Arad pe care, în urmă cu doi ani, îl depistase în stațiunea Vama Veche, fiind dat în urmărire după ce pe numele său fusese emis mandat de executare a pedepsei  pentrufurt calificat și conducerea unui vehicul fără permis.
 
 Andreea și colegii ei s-au îndreptat către bărbatul suspect și l-au legitimat.
 
Acum, ca și în urmă cu doi ani, acesta a încercat să le dea polițiștilor date de identitate false, dar a fost condus la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, unde colega noastră a reușit să-l identifice.
 
Când l-a verificat în baza de date, a constatat că bărbatul, de 36 de ani, este din nou dat în urmărire, pe numele său fiind emis, de Judecătoria Arad, mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 277 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
Bărbatul, care a avut ”ghinionul” de a se întâlni de două ori cu colega noastră, liberat din penitenciar în urmă cu aproximativ 2 luni, a fost escortat și încarcerat din nou, de Andreea și colegii săi, în Penitenciarul Poarta Albă.
 
Felicitări, Andreea!Suntem mândri de tine!“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1083

UPDATE Alertă! Un bărbat condamnat definitiv pentru tâlhărie a evadat din închisoare

20 May 2023 1202

IPJ Bacău Buletin de presă - 19.05.2021

19 May 2021 1308

Surpriză la protestul organizat în fața Prefecturii Constanța. Ce au depistat jandarmii printre manifestanți

11 Jun 2018 2792

Cine este bărbatul care a agresat-o pe jurnalista de la B1Tv la plimbarea celor de la Antena 3

10 Aug 2014 2453