Bărbat din Hârșova, reținut înainte de Crăciun pentru că nu a respectat ordinul de restricție emis pe numele său

Polițiști în misiune. Foto cu rol ilustrativ: IPJ Bistrița NăsăudUn bărbat de 51 din localitatea Hârșova, județul Constanța a ajuns după gratii după ce a încălcat ordinului de protecție provizoriu emis de polițiști. 
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa la aceeași dată.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, după emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva sa, deși cunoscând restricțiile pe care le are față de mama sa, de 87 de ani, inclusiv păstrarea unei distanțe de siguranță față de aceasta, bărbatul a ales să se întoarcă la domiciliul comun.

„Acesta a fost condus la sediu pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propuneri corespunzătoare“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Bărbat reținut pentru nerespectarea ordinului de restricție

01 Jun 2023 1074

Bărbat din Hârșova reținut de polițiști pentru că ar fi încălcat ordinul de protecție emis, de către instanța de judecată, în favoarea soției sale

15 Feb 2023 997

Județul Constanța. Bărbat arestat, după ce a încălcat ordinul de restricție emis împotriva lui

30 Mar 2022 1235

Constanța Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea în repetate rânduri a ordinului de protecție și violență fizică

08 Jan 2022 1815

Tulcea Ordin de restricţie provizoriu pentru un bărbat agresiv

02 Nov 2020 1570

Scandal în două locuințe din Constanța. Polițiștii au fost chemați în ajutorul a două femei. Ce s-a întâmplat

28 Oct 2019 1814

Eforie O femeie a cerut ordin de protecție împotriva soțului, cu care se află în plin divorţ. Bărbatul o blestema

28 May 2019 2619

Judecătoria Constanța a emis un ordin de restricție pentru un bărbat. Acesta a fost încălcat. Ce poate păți

19 Apr 2019 1511

Ordin de restricţie pentru un tânăr din Constanţa. Ce a determinat instanţa să ia această măsură

06 Apr 2019 2853

Un bărbat din Murfatlar şi-a agresat concubina. Poliţiştii au emis ordin de restricţie provizoriu

03 Apr 2019 2677

Ordin de restricţie pentru un bărbat agresiv din Hârşova. Şi-a ameninţat soţia şi fiul

01 Apr 2019 1951

Italian, bătut de soția româncă. Femeia a primit ordin de restricție

02 Dec 2018 1720

UPDATE . Bărbat din Tîrgușor, județul Constanța reținut după ce și-a agresat și amenințat fosta iubită. Femeia a cerut ordin de protecție

31 Oct 2018 3264