Bărbat găsit mort în râul Mureș, după două ore de căutări

Înecat, sursa foto: Unsplash/ Cristian PalmerCa urmare a unui apel la 112, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină în această după amiază, în jurul orei 15:30,  pentru căutarea unei persoane, posibil înecată în râul Mureș, în comuna Vărădia de Mureș.
 

La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu barca pneumatică, un echipaj SMURD iar în sprijin, o ambulanță SAJ. , transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. 


După două ore de căutări, trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârsta de 57 de ani, a fost scos din apă de pompieri. 


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad vă recomandă să respectați regulile de prevenire pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite: 

• frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
• evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
• nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi;
• nu vă aventuraţi în apă seara târziu sau pe timp de noapte;
• nu vă aventurați în apă când sunteți în stare de ebrietate;
• să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. 

Scăldatul poate deveni un pericol dacă este alimentat de neglijență și de ignorarea regulilor!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Constanța După căutări zadarnice, pompierii au sistat căutările tânărului posibil înecat în apele lacului Siutghiol, localitatea Ovidiu

04 Apr 2024 561

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 605

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4683

UPDATE. Știri Constanța Descoperire macabră pe lacul Siutghiol! Salvatorii, chemați în ajutor

02 Apr 2024 6222

Oficial de la IPJ Constanța! Cine este tânărul găsit înecat în Lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1849

Oficial de la IPJ Constanța despre tânărul găsit înecat în lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1627

Bărbatul găsit înecat este unul dintre cei doi dispăruți în lacul Siutghiol (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 6083

UPDATE Cadavru pe apa lacului Siutghiol din Constanța. Intervin pompierii (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 2771

UPDATE. Știri Constanța Alertă noaptea trecută pe Lacul Siutghiol pentru căutarea a doi pescari, dispăruți! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 4670

Bărbat de 73 de ani, găsit decedat într-un lac din județul Argeș

03 Jan 2024 767

RETROSPECTIVĂ 2023 An morbid la malul Mării Negre. Zeci de persoane înecate în acest an

26 Dec 2023 792

Operațiune de salvare la Eforie Sud! UPDATE. Persoană scoasă din apă în zona Capul Turcului

10 Dec 2023 857

Descoperire macabră pe malul lacului Mogoșoaia la Buftea! A fost deschisă o anchetă

24 Nov 2023 840

UPDATE Alertă la Vama Veche! Mai multe persoane, în pericol de înec! Un tânăr de 22 de ani, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Sep 2023 2328

Știri Constanța Alertă pe brațul Măcin al Dunării! Un pescar, dat dispărut! Intervin salvatorii ISU Dobrogea

08 Sep 2023 1693