Bărbat suspectat că și-a accidentat intenționat o rudă cu mașina! Suspectul s-a urcat beat la volan

La data de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un pieton a fost accidentat de un vehicul care ulterior a părăsit locul producerii evenimentului.

Potrivit IPJ Bistrița Năsăud, în urma primelor investigații efectuate de polițiștii a reieșit faptul că un bărbat de 38 de ani din Beclean, în urma unui conflict avut cu un bărbat de 38 de ani din Bistrița, rudă cu acesta, l-ar fi accidentat în mod intenționat cu autoturismul, părăsind ulterior locul producerii evenimentului.

„La scurt timp de la sesizare polițiștii au depistat autoturismul în trafic, pe Drumul Național 17, șoferul fiind condus la sediul poliției.

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind faptul că se afla sub influența alcoolului, fiind indicată valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată acestuia i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu privire la cele constatate de către polițiști a fost sesizat Prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu privire la comiterea infracțiunilor de tentativă la omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind în acest caz emis și un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Bistrița Năsăud.

Citește și: 

RETROSPECTIVĂAnul 2023 marcat de tragedii rutiere la Constanța! Primar decedat în accident, grup de pietoni spulberat la 2 mai și autocare cu cetățeni ucraineni implicate în evenimente rutiere(GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

20 Jan 2024 827

Eveniment rutier pe Drumul Național 17C. Implicate un autoturism și o autoutilitară (FOTO)

13 Jan 2024 890

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 865

Un pieton a fost accidentat în Bistrița-Năsăud. Ce spun polițiștii

24 Dec 2023 809

Copil rănit în urma unui eveniment rutier în Bistrița Năsăud

18 Dec 2023 696

O șoferiță aflată în pragul comei alcoolice, implicată într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

14 Dec 2023 887

Accident rutier pe Drumul Național 17C. O șoferiță și două pasagere, rănite

12 Dec 2023 773

Accident rutier în Bistrița. Un tânăr șofer băut și cu permisul reținut a avariat mai multe mașini

09 Dec 2023 782

Căruțas băut, implicat într-un accident rutier pe Drumul Național 17D

05 Dec 2023 696

IPJ Bistrița-Năsăud Un șofer băut a provocat un accident rutier. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

18 Nov 2023 852

Oficial de la IPJ Bistrița Năsăud despre accidentul de la trecerea cu nivel la care ferată din localitatea Feldru. Un bărbat a decedat

17 Nov 2023 815

Conducător auto beat reținut pentru 30 de zile după ce a fugit de la locul accidentului! Suspectul nu avea permis iar mașina era neînmatriculată

11 Nov 2023 711

Accident rutier azi Trei minore accidentate într-un eveniment rutier provocat de un șofer băut!

26 Oct 2023 1146

Accident rutier pe Drumul Național 17. Trei copii au fost răniți

25 Oct 2023 1073

Accident rutier azi, pe 172D O tânără șoferiță a intrat cu mașina în zidul unui imobil

23 Oct 2023 1048