Bogatu, Banias şi Bocşan Numitorii comuni ai anchetelor Portul şi UCM Reşiţa

cap_3.jpgDemarate în aproximativ acelaşi interval, anchetele devenite cunoscute sub denumirile „Portul" şi respectiv „UCM Reşiţa" par să aibă în comun mult mai multe aspecte decât ar putea fi identificate la o primă vedere, mai mult sau mai puţin superficiale.

Dincolo de faptul că ambele cazuri au fost instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi privesc porturile constănţene, sunt mult mai multe aspecte ce par să se repete în cele două dosare, pornind de la numele a două dintre persoanele puse sub acuzare în ambele cazuri, pilonii de rezistenţă Eugen Bogatu şi senatorul Mircea Marius Banias, şi terminând cu procurorul de caz, vameşii şi martorii. În contextul în care procurorii DNA sunt aşteptaţi ca, din moment în moment, să finalizeze rechizitoriul şi să trimită pe rolul instanţei cazul Portul, ZIUA de Constanţa vă prezintă numitorii comuni din cele două anchete de corupţie care au zguduit porturile constănţene în ultimul an.

Aşa cum s-a menţionat în repetate rânduri, pe data de 9 februarie 2011, procurorul din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Gheorghe Bocşan a finalizat rechizitoriul în celebrul dosar UCM Reşiţa, trimiţând cauza pe rolul instanţei de judecată. Patru persoane au fost deferite instanţei, începând cu libanezul Said Baaklini şi cu directorii UCM Reşiţa Adrian Chebuţiu şi Adrian Coriolan Preda şi terminând cu nimeni altul decât fostul director portuar constănţean, a cărui carieră s-a terminat când a luat fiinţă dosarul UCM Reşiţa, Eugen Bogatu. Întâmplător sau nu, Bogatu este, în acelaşi timp, unul dintre pilonii noii anchete, respectiv dosarul Portul. Şi totuşi, aşa cum bine se ştie, Bogatu nu a fost singurul constănţean pus sub învinuire în dosarul UCM Reşiţa. Senatorul Mircea Banias, la vremea respectivă politician democrat-liberal, iar în prezent conservator, a fost învinuit de favorizarea infractorului.

Vameşii, chemaţi la „apel"

Şi astfel avem primii numitori comuni cu dosarul Portul: punerea sub acuzare, deopotrivă, a fostului director portuar Eugen Bogatu şi a politicianului recent trecut de la democrat-liberali la conservatori. Fireşte, senatorul Banias a fost scos de sub urmărirea penală în dosarul UCM Reşiţa, iar în noul caz, instrumentat, aşa cum am menţionat, de acelaşi procuror, situaţia sa este mai degrabă incertă. Dincolo însă de aceste aspecte, un alt numitor comun al celor două dosare de corupţie care privesc porturile constănţeni este reprezentat, fireşte, de lucrătorii vamali. Vrând-nevrând, şi în dosarul UCM Reşiţa vameşii au fost mai mult sau mai puţin luaţi la rost de anchetatori, solicitându-se documente prin adresele oficiale şi chiar fiind chemaţi să dea cu subsemnatul la Direcţia Naţională Anticorupţie. Printre vameşii cu greutate ale căror nume sunt menţionate în dosarul UCM Reşiţa se numără Bogdan Vâlsan, dar şi Alexandru Ioan Mateiciuc, fiind de asemenea ridicate acte de la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa. De cealaltă parte, în dosarul Portul, nu numai că au fost audiaţi, dar majoritatea vameşilor au şi fost puşi sub acuzare, ba chiar unii dintre ei au fost arestaţi luni la rând, în frunte cu şefii acestora, Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac. Nu în ultimul rând, un alt numitor comun între cele două dosare demn de luat în seamă sunt containerele din Portul Constanţa Sud Agigea, luate la puricat în repetate rânduri de procurorii anticorupţie, pentru a descoperi eventualele bunuri băgate sau scoase „pe sub mână" din vamă.

„Regina" numitorilor comuni

portul-PortulConstantaSudAgigea.jpg

Nu în ultimul rând, mai există un aspect ce ar trebui luat în calcul la momentul trasării punctelor comune dintre cele două dosare: ambele au trecut prin mâinile judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în repetate rânduri s-au pronunţat asupra menţinerii arestării preventive a suspecţilor din dosar. Iar în întreg acest context al similarităţilor dintre cele două anchete penale, de departe „regina" numitorilor comuni este Vama Constanţa Sud Agigea. Portul Constanţa Sud Agigea, loc păcătos pentru tranzitul mărfurilor accizabile, a ştiut de toată lumea şi discutat de foarte puţini dintre cei abilitaţi să dispună măsurile de rigoare, portul pare să fi devenit în ultimul an ţinta principală a procurorilor anticorupţie. Una peste alta, ce diferenţiază încă anchetele privind porturile constănţene este faptul că, în primul caz, senatorul Banias a fost scos de sub urmărirea penală prin ordonanţă, înainte de întocmirea rechizitoriului, în timp ce în cea de-a doua anchetă, procurorul de caz a considerat oportun să-i prezinte şi politicianului probele strânse împotriva sa. În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă politicianul va fi trimis şi el în judecată, iar în felul acesta dosarul va rămâne în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau dacă va fi scos şi în acest caz de sub urmărirea penală, iar cauza va fi astfel declinată spre instanţa competentă, mai mică în rang.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 357

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 292

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1614

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1852

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 653

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 995

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 650

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 678

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1084

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 920

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 781

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 818

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 944

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1736

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 926