Boicot PSD-ist la Primaria Navodari

Sedinta extraordinara ce trebuia sa fie organizata ieri in cadrul Consiliului Local Navodari a fost anulata prin neindeplinirea cvorumului * Primarul Doru Calapod a anuntat ca va aplica legea, saptamana viitoare fiind posibil chiar sa dizolve Consiliul Local * PSD-istii lui Nicolae Matei nu s-au prezentat nici unul la sedinta, iar doi consilieri ai Aliantei au lipsit din diferite motive * Mircea Suciu, consilier PRM pana ieri, a fost demis din functia de consilier printr-un ordin al prefectului Constantei * Adrian Vlad, fost consilier PD si acum declarat independent, s-a imbolnavit subit

Ieri, la ora pranzului, consilierii din cadrul Consiliului Local al orasului Navodari trebuiau sa se intruneasca in cadrul unei sedinte extraordinare in care urmau sa fie dezbatute si adoptate cateva probleme importante ale obstii aflate pe ordinea de zi a primarului Doru Calapod. Initial, locul de desfasurare a sedintei fusese ales in sediul Casei Casatoriilor din localitate, acesta fiind de altfel locatia obisnuita pentru astfel de intalniri. Din motive necunoscute, locul sedintei Consiliului Local a fost schimbat, sedinta urmand a se fi desfasurat in incinta Primariei Navodari. Profitand de caracterul sau public, la lucrarile sedintei si-au facut anuntata prezenta si mai multi jurnalisti din presa locala si centrala. Mai mult ca sigur ca marii perdanti ai alegerilor de acum doua luni de zile, in speta PSD-istii din gasca lui Nicolae Matei, nu au stiut ca prezenta lor la aceasta sedinta urma sa fie monitorizata si de reprezentantii presei, deoarece nici un consilier din cadrul acestei grupari politice nu s-a sinchisit sa se prezinte la datorie. Primarul Navodariului, Doru Calapod, a asteptat in zadar intrunirea cvorumului in vederea adoptarii unor hotarari de consiliu, acesta simtind fiorul tradarii chiar si din partea unor oameni care initial jurasera cu mana pe Biblie ca-l vor sprijini. In consecinta, sedinta de consiliu nu s-a mai putut organiza din cauza mai sus-mentionata, numarul consilierilor prezenti nefiind indeajuns. In total, la apelul primarului au fost prezenti doar zece consilieri, unul singur lipsind pentru a se fi putut desfasura sedinta in conditii legale. In majoritate au lipsit, asa cum era de fapt si de asteptat, consilierii PSD, din echipa marelui perdant Nicoale Matei. Tactica lui Matei, cea de boicotare a sedintelor Consiliului Local, tactica de care Matei este constient ca are succes si care implica, de altfel, toata gasca PSD-ista a Navodariului, nu prea poate sa mearga totusi asa la nesfarsit. Primarul Doru Calapod a declarat in fata reprezentantilor presei, dezamagit de prestatia acestor consilieri, ca va lua masurile legale ce se impun impotriva acestor consilieri. Legal, la trei absente de la sedintele de consiliu, consilierii pot fi suspendati din functii, lucru pe care, de altfel, primarul a spus ca-l va si aplica incepand de saptamana viitoare. Dar cele mai neasteptate si ciudate reactii au venit din partea unor oameni de la care chiar nimeni nu s-ar fi asteptat la asa ceva. Este cazul lui Adrian Vlad care, in calitatea sa de consilier, ieri s-a imbolnavit subit, punandu-si sotia sa sune in primarie ca sa-i scuze lipsa de la sedinta. In urma cu ceva timp, Vlad si-a dat demisia din Partidul Democrat, sustinand sus si tare ca nu se va inregimenta in PSD si ca va ramane independent. O alta lipsa importanta a fost aceea a lui Mircea Suciu, fost consilier din partea PRM. Acesta a fost demis, in cursul zilei de ieri, din functia de consilier prin ordin al prefectului de Constanta, din cauza incompatibilitatii functiei de consilier si cea de director de regie. Mircea Suciu este directorul general al TSP ECOTERM Navodari. In locul acestuia, in sedinta de azi trebuia validat in functia de consilier Cosmin Andrei, din partea PRM. In prezent, raportul de forte in Consiliul Local Navodari este foarte sensibil. Din totalul de 19 consilieri, zece sunt ai Aliantei PD-PNL-PRM, opt sunt ai PSD, iar unul este independent. Manevrele de cucerire a bastionului zis Primarie de catre PSD sunt dintre cele mai diabolice, mergand pana la cumpararea efectiva a consilierilor pe bani grei. Dar, deocamdata, nu s-a perfectat inca nici o astfel de tranzactie, iar daca ar fi sa fie vreodata, acestia vor iesi cu siguranta la iveala, votul in sedinte fiind cel care-i va da de gol.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 457

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 428

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 725

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 512

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 747

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 425

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 469

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 461

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 757

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 709

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 851

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 765

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 975

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 709

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 661