Braconieri prinşi în flagrant în timp ce pescuiau cu unelte interzise

Peste 600 de kilograme de peşte proaspăt, 8 ambarcaţiuni, 112 plase monofilament în lungime de aproximativ 5.000 m, setci, năvoade şi dispozitive electrice pentru pescuit au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, poliţişti de ordine publică din judeţele Ialomiţa, Constanţa, Galaţi, Brăila şi inspectori ai ANPA în timpul unei acţiuni desfăşurate pe parcursul a zece zile.

În perioada 1-10 august a.c., Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în baza Planului Comun de Acţiune, a desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe raza judeţelor Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Brăila şi Galaţi.
Astfel, în timpul acţiunii, echipe mixte formate din poliţişti ai Serviciului de Poliţie Delta Dunării, poliţişti de ordine publică din cadrul judeţelor Ialomiţa, Constanţa, Galaţi, Brăila şi inspectori ai ANPA, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică - IGPR, au verificat 27 de societăţi comerciale de profil piscicol, 28 de amenajări piscicole şi asociaţii pescăreşti, 568 de autoturisme şi 219 ambarcaţiuni, fiind constatate 32 de infracţiuni, dintre care 23 prevăzute şi pedepsite de OUG nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, şi 9 de alte acte normative. De asemenea, au fost aplicate 376 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.920 de lei.

Percheziţii domiciliare


Poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare şi au surprins în flagrant, în timp ce pescuiau ilegal, 35 de persoane. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 614 kg de peşte de diferite specii, 112 plase monofilament în lungime de aproximativ 5.000 m, 22 plase din fir textil, în lungime de aproximativ 755 m, 2 dispozitive electrice pentru pescuit, 5 setci, 6 năvoade, 8 ambarcaţiuni, 6 motoare de ambarcaţiuni şi 2 rezervoare de ambarcaţiuni.


Prinşi în flagrant


La data de 2 august a.c., un tânăr de 25 de ani, din localitatea Istria, judeţul Constanţa, şi un altul de 23 de ani, din Sinoe, judeţul Constanţa, au fost depistaţi în flagrant pe lacul Sinoe, într-o ambarcaţiune din fibră de sticlă, în timp ce pescuiau cu 35 de plase tip setci monofilament, având capturate în momentul controlului 136 kg de peşte proaspăt din speciile caras, şalău şi babuşcă. Peştele a fost confiscat şi predat unei societăţi de profil pentru valorificare, iar uneltele de pescuit, ambarcaţiunea cu motor, 2 rame şi rezervorul au fost ridicate în vederea confiscării.
Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009.


Unelte de pescuit confiscate


În aceeaşi zi, alte două persoane din judeţul Tulcea au fost depistate în flagrant pe lacul Isac, într-o ambarcaţiune din fibră de sticlă cu motor, în timp ce pescuiau cu 10 plase tip setci din fire polimerice, având capturate în momentul controlului 12 kg de peşte proaspăt din specia caras. Peştele a fost confiscat şi predat la o societate de profil pentru valorificare, iar uneltele de pescuit tip setci din fire, ambarcaţiunea şi motorul au fost ridicate în vederea confiscării. Şi acestora li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 65 lit. b) din OUG nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009.


Au capturat 10 kg de plătică


La aceeaşi dată, doi bărbaţi de 53 de ani, respectiv 39 de ani, ambii din Pătlăgeanca, judeţul Tulcea, au fost depistaţi în flagrant pe braţul Tulcea, în zona Pătlăgeanca, în timp ce pescuiau cu o setcă din fir textil, cu care au capturat 10 kg de peşte din specia plătică, folosind o ambarcaţiune tip lotcă, fără a deţine autorizaţie de pescuit. Peştele, unealta de pescuit din fir textil, ambarcaţiunea şi motorul au fost ridicate în vederea confiscării. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.


Dosar penal


La data de 3 august a.c., poliţiştii IPJ Constanţa - Serviciul de Ordine Publică, în cooperare cu Serviciul Poliţiei Delta Dunării, IJJ Constanţa şi reprezentanţi ANPA Constanţa, au depistat în flagrant, în zona lacului Zmeica din comuna Mihai Viteazu, trei tineri din localitatea Sinoe, în timp ce pescuiau ilegal 28 kg peşte de diferite specii. În cauză a fost întocmit dosar penal conform OUG nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009.


Pescuiau din zonă strict protejată


La data de 6 august a.c., poliţiştii Serviciului Poliţiei Delta Dunării au depistat în flagrant pe lacul Sinoe, judeţul Constanţa (zonă strict protejată), doi bărbaţi din localitatea Sinoe, într-o ambarcaţiune din fibră de sticlă tip lotcă cu motor, în timp ce pescuiau cu 22 de plase tip setci monofilament, având capturată ilegal în momentul controlului cantitatea de 171 kg de peşte proaspăt din specia caras.
Peştele a fost confiscat şi predat la o societate de profil pentru valorificare, iar uneltele de pescuit, ambarcaţiunea cu motor, 2 rame şi rezervorul au fost ridicate în vederea confiscării. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 64 lit. m şi g din OUG 23/2008, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 442

Contractul de peste 2 miliarde de lei, scos la licitație CNAIR concesionează, pentru 20 de ani, spațiile pentru servicii de pe Autostrada A2 București – Constanța (DOCUMENT)

01 May 2024 442

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 414

Muzeul Național de Istorie a României Încheierea expoziției „Dacia. L'ultima frontiera della romanità", desfășurată la Roma. Concluzii

01 May 2024 268

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 332

Cumpărări directe DSVSA Constanța reabilitează două imobile. Anvan Proiectare SRL se va ocupa de proiectare și verificarea tehnică a proiectului (DOCUMENT)

01 May 2024 278

Cumpărări directe Constanța ADD. Iulia SRL repară gardul cimitirului ortodox din 23 August cu 38.000 de euro (DOCUMENT)

01 May 2024 280

1 Mai O lună de la aderarea României la spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime

01 May 2024 320

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 250.000 de euro cu Primăria Techirghiol pentru reparații și întreținerea a două străzi (DOCUMENT)

01 May 2024 299

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 410

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 438

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 421

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1057

IPJ SibiuMinivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, și de Sărbătorile pascale

30 Apr 2024 247

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 356