Britanic condamnat pe viata, prins de politistii constanteni (video)

urmarit-2.jpgUn recidivist căutat prin Interpol de autorităţile britanice pentru omor şi vătămare corporală gravă a fost ridicat cu poliţia şi mascaţii de la Constanţa. Poliţiştii constănţeni s-au mişcat repede, iar la doar 72 de ore de la emiterea mandatului european de arestare pe numele lui Joseff Rivas, în vârstă de 31 de ani, din Regatul Unit al Marii Britanii, au dat de urma infractorului periculos. Englezul urmează să fie extrădat în ţara natală, unde îl aşteaptă executarea unei pedepse pe viaţă.

 

Descindere de forţe

În baza mandatului european de arestare, emis pe 17 septembrie de Biroul Central Naţional Interpol Londra - Marea Britanie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Constanţa, susţinuţi de forţele DIAS Constanţa, l-au săltat pe englez, din trafic, week-end-ul trecut, din zona Podului de Butelii.

Recidivistul, angajat la agenţia de pază şi protecţie „Speed Escort" din Constanţa, era de serviciu şi se afla în patrulare, cu autoturismul de la muncă. Mascaţii l-au scos din autoturism şi l-au imobilizat cu cătuşe, fără ca bărbatul să opună rezistenţă. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus arestul preventiv în România, urmând ca englezul să fie extrădat în Marea Britanie, unde va fi condamnat pe viaţă pentru comiterea infracţiunilor de omor şi vătămare corporală gravă. Anchetatorii spun că faptele penale pentru care şi-a atras pedeapsa pe viaţă au fost două tâlhării cu violenţă extremă. Victima care a decedat a primit lovituri puternice în zona capului, fiind-ui strivite mai multe oase ale feţei.

Personaj duplicitar

Englezul a ajuns la mii de km distanţă de locul în care era privit ca un infractor deosebit de periculos, în România, unde era integrat în sistemul social şi avea chiar şi un loc de muncă, în mod paradoxal, ca şi agent de pază, care veghea la siguranţa cetăţenilor. Anchetatorii spun că Rivas a ajuns în România în urmă cu trei ani, ocazie cu care a întâlnit-o pe Victoriţa Holban, din localitatea constănţeană Ciobanu. Ca urmare a relaţiei dintre cei doi, britanicul a revenit la Constanţa şi în 2007, în concediul de odihnă, iar în februarie 2008 a decis să rămână mai mult timp pe plaiurile mioritice.

urmarit.jpgAgent de pază cu instincte criminale

Profitând de aceleaşi calităţi fizice care îl ajutau să-şi violenteze victimele, bărbatul s-a angajat ca şi agent de pază în cadrul mai multor agenţii, luându-şi în acest fel angajamentul de a-şi apăra clienţii. Însă, bărbatul nu a reuşit să păstreze prea mult timp aparenţele, iar instinctele criminale şi-au făcut din nou apariţia şi s-au materializat într-o tentativă de omor calificat săvârşită asupra unui fost coleg de muncă în cadrul agenţiei de pază „Save & Self Security", unde acesta lucra. Bărbatul a recidivat în noaptea de 12 - 13 iulie 2008, când s-a încăierat cu Ainur Suliman, unul dintre subalternii săi. Nemulţumit de atitudinea acestuia, englezul l-a pus la pământ cu o singură lovitură de picior, iar în cădere victima s-a izbit cu capul de asfalt. A stat internat în spital, în stare gravă, aproape două luni, şi a rămas infirm. Magistraţii constănţeni l-au arestat atunci pe Rivas pentru tentativă de omor calificat, însă englezul nici nu a apucat să se familiarizeze cu celula întrucât, ulterior, magistraţii constănţeni i-au înlocuit măsura arestului cu cea a obligativităţii de a nu părăsi ţara, pe motiv că nu prezintă pericol social. Cu o crimă la activ şi numeroase infracţiuni de vătămare corporală gravă, englezul prins de poliţiştii constănţeni îşi va petrece tot restul vieţii în spatele gratiilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 292

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 252

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1454

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1826

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 621

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 958

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 632

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 655

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1053

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 872

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 768

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 803

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 912

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1704

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 911