Cazul „Mafia de la Rutieră"Agenţii Cociu şi Ivan au luat cu executare

Agentul şef adjunct Daniel Cociu şi agentul Marius Ivan, ambii din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au fost găsiţi vinovaţi de judecătorii Tribunalului Constanţa de comiterea unor infracţiuni de corupţie, iar pe cale de consecinţă au fost condamnaţi la pedepse cu executare efectivă, în penitenciar, fiind vorba despre câte şapte şi respectiv şase luni de detenţie. Sentinţa a fost pronunţată de completul prezidat de magistratul Teodor Viorel Gheorghe, vicepreşedintele instanţei. Hotărârea poate fi atacată în apel, caz în care procesul s-ar putea relua la Curtea de Apel Constanţa.

Cazul celor doi agenţi de la Serviciul Rutier s-a desprins din mega-dosarul de corupţie „Mafia de la Rutieră", instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, începând cu anul 2009. După aproximativ doi ani de anchetă, procurorii au întocmit rechizitoriul în cazul celor doi şi au dispus trimiterea dosarului în instanţă, iar astfel cazul lor a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa. Ei au fost acuzaţi de fals intelectual, fals în declaraţii, dar şi complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În vara anului 2009, lui Marius Ivan i se imputa că ar fi „contribuit în mod direct, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, la neaplicarea unei sancţiuni contravenţionale făptuitorului Drughe Alin Bogdan, la solicitarea făptuitorului Ruşescu Gigi Cristian".

Acuzaţiile aduse de procurori

Totodată, procurorii spuneau că, la solicitarea colegului său Florin Meliu (decedat în 2009 înainte de izbucnirea scandalului în presă, din cauza unui accident rutier), „a omis să aplice sancţiuni contravenţionale reprezentantului SC Tomis Development SRL Constanţa şi a intervenit în scopul favorizării unei persoane de sex feminin care, la data de 12 aprilie 2009, fusese depistată în trafic de unul dintre colegii săi". La rândul său, despre agentul şef adjunct de poliţie Daniel Cociu, procurorii spuneau la momentul respectiv că în intervalul 5 - 12 martie 2009 şi-ar fi încălcat în mod repetat atribuţiile de serviciu, la îndemnul aceluiaşi agent Gigi Cristian Ruşescu. În concret, agentul şef adjunct a intrat în vizorul procurorilor pentru că ar fi omis să-l sancţioneze contravenţional pe un anume Flavius Topală, posesorul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti. În urma unui proces care a durat aproape un an, judecătorii au considerat că cei doi oameni ai legii s-ar face vinovaţi de acuzaţiile aduse de anchetatori şi i-au condamnat la închisoare. Astfel, agentul Marius Ivan a primit o pedeapsă de şase luni, iar colegul său, Daniel Cociu, a luat şapte luni, ambele pedepse fiind cu executare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 mai 2023

07 Jun 2023 1767

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2022

22 Sep 2022 1972

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 iulie 2022

14 Jul 2022 1790

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 aprilie 2022

20 Apr 2022 1951

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 iunie 2021

17 Jun 2021 2070

Constanţa Stere Halep, tatăl Simonei Halep, joacă pentru Săgeata Stejaru la Trofeul Liga Ultra Old-Boys (galerie foto)

24 Dec 2019 4622

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 octombrie 2019

14 Oct 2019 1952

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 mai 2019

03 May 2019 2172

Călători străini prin Dobrogea (CXLII) - Ivan Botianov (Rusia) (galerie foto)

11 Sep 2017 2738

Handbal masculin Dinamo a învins rivala tradițională Steaua

23 Nov 2016 1878

Călători străini prin Dobrogea - Trifon Korobeinikov (XVII) (galerie foto)

29 Jun 2016 2866

O nouă versiune a unui videoclip controversat. Leşe, înlocuit de 35 de artişti

11 May 2016 3067

Steaua a câștigat derby-ul cu Dinamo, în Liga Națională de handbal masculin

12 Mar 2016 2408

Comunicat de presa 3 - 22 ianuarie 2016

22 Jan 2016 1791

Comunicat de presa - DIICOT 2 - 22 ianuarie 2016

22 Jan 2016 1918