Cinci percheziţii soldate cu trei arestări

La data de 18 februarie, poliţiştii constănţeni au prezentat Judecătoriei Constanţa cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din magazine, magistraţii emiţând pe numele a doi dintre ei mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar pentru ceilalţi trei interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.

Reamintim că, la data de 18 februarie, poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul colegilor de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Criminalistic şi însoţiţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa, au organizat şi executat 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa.

Acţiunea a vizat depistarea a şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, din Constanţa, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale, situate în incinta unui hypermarket din municipiul Constanţa, profitând de neatenţia personalului de vânzare sau a celui de pază şi disimulând articolele de îmbrăcăminte în aşa fel încât să evite sesizarea elementelor de siguranţă de către dispozitivele de la intrările/ieşirile în magazine. Prejudiciul cauzat a fost estimat la valoarea de 3.900 de lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci ani cu executare pentru un fost paramedic suspectat ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD! S-a fixat primul termen în apel

07 May 2024 343

„Tatăl meu lucra în Constanța“ Adoptat la cinci ani, dintr-un orfelinat din Cernavodă, acum își caută părinții și frații biologici

06 May 2024 773

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 996

Baschet CSM Constanța câștigă pe terenul lui CSU Sibiu, într-o partidă ce a atins cote maxime de suspans

04 May 2024 434

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 751

Superliga 2023/2024 Crește miza în play-out. „U” Cluj caută locul de baraj pentru Conference League, Dinamo caută să scape de retrogradare

03 May 2024 1346

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 595

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 656

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 429

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2167

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 408

„Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine” Votul din iunie 2024 va decide direcția în care se va îndrepta Europa în următorii cinci ani

29 Apr 2024 486

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 6 29 aprilie 2024 Dacă nu există destule provocări, devenim leneși, apatici și ne îngrășăm ușor

29 Apr 2024 385

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 475

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 682