Ciprian Sidor, condus azi pe ultimul drumTinerii implicaţi în tragedia de la Carrefour veneau de la Halloween Party (Galerie foto)

mort-sursaFacebook.jpgCei apropiaţi lui Ciprian Sidor sunt de părere că accidentul s-a produs din cauza ceţii, dar şi a marcajelor insuficient de bine semnalizate

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul accidentului rutier de pe DN 2A, în urma căruia un tânăr a decedat, iar alţi trei se află în stare gravă. Astăzi, medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, vor stabili dacă şoferul a consumat sau nu băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. Tot astăzi, Ciprian Sidor va fi condus pe ultimul drum de familie, rude, prieteni, dar şi de cei impresionaţi de tragedie. Primarul din Mihail Kogălniceanu declară că este durere mare în rândul familiilor celor implicaţi în accident. Înainte de tragedie, tinerii veneau de la o petrecere de Halloween, dintr-un club din Kogălniceanu. Au plecat spre Constanţa ca să servească masa împreună, însă drumul şi planurile celor patru prieteni s-au oprit în zona Carrefour. Ieri, la ora 19.00, prietenii, rudele şi apropiaţii şoferului şi-au propus să parcurgă cu automobilele, în amintirea lui, un traseu care porneşte de lângă Cimitirul Central, pe direcţia Tomis III, City Mall şi Carrefour, locul în care s-a produs tragedia.

Rudele lui Ciprian Sidor, şoferul decedat, s-au strâns în faţa capelei mortuare de lângă Cimitirul Central. Aflaţi încă sub şoc ei nu reuşesc să găsească o explicaţie celor întâmplate.

mort1.jpgCiprian a fost şofer de taxi în urmă cu mai mulţi ani, iar de atunci a lucrat ca şofer de TIR-uri. Vărul său a crezut că cineva face o glumă nesărată atunci când a auzit de tragedie. „Era ultima persoană la care m-aş fi aşteptat să fie implicată într-un accident rutier, cu atât mai puţin să moară în urma unuia. Era un şofer extraordinar, profesionist de ani buni şi trecuse de sute de ori prin zonă", spune bărbatul. Cei apropiaţi lui Ciprian sunt de părere că accidentul s-a produs din cauza ceţii, dar şi a marcajelor insuficient de bine semnalizate. În plus, spun ei, capătul parapetului care desparte benzile ar fi trebuit să fie protejat cu bucăţi de plastic sau cu un container cu apă. „A intrat în parapet cu 90 de kilometri pe oră, dar nu a schiţat niciun gest. Nu a tras deloc de volan şi nici nu a încercat să frâneze. Era şofer cu experienţă şi ar fi putut să evite coliziunea cu uşurinţă, dar ceaţa era gri, parapetul avea culoarea gri... Nici nu a ştiut ce i se întâmplă atunci când s-a lovit", afirmă Nelu Petrişor, finul familiei Sidor. Afirmaţia este susţinută, din spusele rudelor, şi de bărbatul care a scăpat din accident cu răni uşoare. „A văzut cum apare din ceaţă capătul parapetului şi tot ce a mai apucat să facă a fost să-şi ridice mâinile la ochi. Nu l-au văzut în faţa lor decât în ultima clipă", povesteşte vărul lui Ciprian. Ieri, la ora 19.00, prietenii, rudele şi apropiaţii şoferului şi-au propus să parcurgă cu automobilele, în amintirea lui, un traseu care porneşte de lângă Cimitirul Central, pe direcţia Tomis 3, City Mall şi Carrefour, locul în care s-a produs tragedia.

Citeşte şi „În memoria lui Ciprian Sidor - Convoi de mașini pe străzile Constanței

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, la ora 12.00 ei doresc să repete gestul, în încercarea de a atrage atenţia asupra celor întâmplate. „A fost un băiat iubit de toată lumea. Sunt mulţi cei care îl plâng şi îi simt deja lipsa. Aşteptăm câteva zeci de persoane din Mihail Kogălniceanu să ni se alăture în această seară, pentru că Ciprian a avut foarte mulţi prieteni", spun rudele conducătorului auto decedat.

Ce spune primarul Ancuţa Belu despre tragedie

Primarul Ancuţa Belu declară că este durere mare în rândul familiilor din Mihail Kogălniceanu. „Comunitatea din Mihail Kogălniceanu este îndurerată. Sunt numai cuvinte de laudă la adresa băiatului care şi-a pierdut viaţa în mod tragic. Băiatul era singur la părinţi, avea o situaţie bună. Era un copil bun care a lucrat de tânăr, la început ca taximetrist. Din câte am înţeles, mama sa este terminată, leşină într-una şi nu-i vine să creadă că s-a întâmplat una ca aceasta. Nu am reuşit să vorbesc cu familia. Pot să vă spun însă că este vorba de o familie deosebită, de oameni muncitori, îmi pare nespus de rău că traversează astfel de momente. Condoleanţe sincere!", este mesajul primarului din Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu. La fel ca toţi localnicii, şefa autorităţii locale îşi doreşte ca ceilalţi trei pacienţi aflaţi la secţia de reanimare să-şi recapete sănătatea, apreciind că cei trei provin, de asemenea, din familii bune.

Nu au apucat să mai ajungă la masă

Înainte de tragedie, tinerii veneau de la o petrecere de Halloween, dintr-un club din Mihail Kogălniceanu. Au plecat spre Constanţa ca să servească masa împreună, însă drumul şi planurile celor patru prieteni s-au oprit în zona Carrefour. Soarta a făcut ca niciunul dintre ei să nu mai ajungă la destinaţie. Cristian Sidor şi-a pierdut viaţa în urma accidentului auto de duminică dimineaţa, iar ceilalţi trei prieteni implicaţi în accidentul rutier se află în stare gravă la secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean.

Citeşte şi „Vezi care este starea de sănătate a victimelor accidentului rutier din zona Carrefour

De la localnici am aflat că una din victime - Mihai Dina, de 24 de ani, tocmai ce revenise în ţară din Spania, unde s-a stabilit cu munca în urmă cu ceva ani. Băiatul mai are două surori şi un frate, mai mari. Cristian Belba, de 18 ani, este singur la părinţi şi a terminat de curând liceul din Mihail Kogălniceanu. Nicolae Dima, de 22 de ani, a finalizat cursurile liceale însă nu lucra, beneficiind acasă de o situaţia materială bună. Nicolae are trei surori mai mari.

Cum a fost posibil accidentul

Amintim că reprezentanţii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că, în dimineaţa zilei de duminică, în jurul orei 06.00, Ciprian Sidor, în vârstă de 28 ani, din Constanţa, şofer profesionist, a condus un automobil marca Seat, model Altea, pe DN 2A.

Citeşte şi „Cum a fost posibilă tragedia rutieră din zona Carrefour (Galerie foto)

În zona Carrefour, spun poliţiştii, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul care desparte benzile de rulare. În urma impactului deosebit de puternic, Ciprian Sidor a decedat. Ieri, Mihai Dina, de 24 de ani, şi Cristian Belba, de 18 ani, erau internaţi în Spitalul Clinic Judeţean, la Secţia de Reanimare, starea lor fiind gravă. Cea de-a treia victimă - Nicolae Dima, de 22 de ani, este şi el internat la secţia de Reanimare, starea lui fiind însă staţionară.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

COZMA IONUT

07 Feb, 2013 16:29

Dumnezeu sa il ierte pe Ciprian il cunosc foarte bine mi-a fost coleg de scoala la Colegiul tehnic tomis cta nu mi-a venit sa cred cand am auzit...am trecut si eu prin asa ceva acum 3 ani dar din fericire am scapat cu viata multumesc lui D-ZEU CONDOLEANTE FAMILIEI

dana

07 Nov, 2012 13:09

dumnezeu sal ierte...pacat de el..era tanar...

stely

07 Nov, 2012 12:16

gigi esti un fraier sper sa fii si u in locul lui....chiar mi as dori la cum vb

C.B.

07 Nov, 2012 03:53

3 vorbe ..un ban nu fac..l-am cunoscut personal...am crescut impreuna...imi pare nespus de rau pentru ce i s-antimplat ...un shock pentru mine as putea spune... Ciprian...ai fost un om deosebit..cu totii gresim

Pentru gigi

06 Nov, 2012 22:19

In magazine exista haine identice dar cu marimi diferite si sunt pentru toata lumea. Poate si tu ai la fel si te oftici ca nu ai luato la oferta. DOBIX

Mihai

06 Nov, 2012 20:48

ceata viteza = accident ! poate va intra in cap sa o lasati dracu mai incet mai ales in conditii de vreme nefavorabila . Dumnezeu sa-l ierte si condoleante familiei .

Baba Novac

06 Nov, 2012 18:48

Din ce stiu eu, pe acel sector de drum, limita de viteza este de 70km/h in conditii normale, ori in conditii de ceata densa ar fi trebuit sa circule cu o viteza cuprinsa intre 40-50 km/h si atunci nu ar mai fi decedat. Ar fi existat numai raniti in urma coliziunii si automobilul infundat in partea din fata. Dar asta e, s-a dus, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Viteza nu iarta!

d

06 Nov, 2012 15:43

atat stiti sa comentati si sa jigniti !!! Dumnezeu sa-l ierte asa a fost sa fie degeaba vorbiti aiurea acum !!!Nu vorbiti daca nu l cunosteati.

miha

06 Nov, 2012 15:27

Articolul acesta este prea lung, deci destul de inutil. Spuneti si voi un d-zeu sa/l ierte si gata....nu mai bateti campii..

gigi

06 Nov, 2012 08:31

auzi la el, mergea cu 90 prin ceata dupa ce venise din club unde bause doar apa plata cu lamaie.:))) bine ca nu a ranit alt participant la trafic/pieton. ps. in poza a 6-a sunt 2 cu geci la fel :))) oferta

gogu

06 Nov, 2012 07:13

Daca era ceata de ce nu a mers cu viteza mai mica??

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 231

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 460

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 352

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 315

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 761

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 5840

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 207

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2716

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 6750

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 223

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 635

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1392

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 683

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 719

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 980