Concursuri noi la IPJ Constanţa Vezi dacă te încadrezi pentru a conduce Poliţia Rurală Cernavodă

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vor avea loc azi două concursuri în vederea ocupării funcţiilor de comandanţi ai Poliţiilor Rurale Cernavodă şi Mihail Kogălniceanu. Astfel, viitorul şef al Secţiei numărul 6 de Poliţie Rurală Cernavodă - tip III - trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii minimale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, Poliţia Rurală Cernavodă are ca rază de competenţă Seimeni, Saligny, Siliştea, Rasova, Aliman şi Mircea Vodă, în timp ce Secţia Rurală Mihail Kogălniceanu se îngrijeşte de Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Târguşor şi Lumina.

Pentru început, comisia de examinare solicită celor înscrişi în cursa pentru Secţia numărul 6 de Poliţie Rurală Cernavodă să fie absolvenţi de studii superioare, cu diplomă de licenţă şi să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv: să aibă minim gradul profesional de inspector de poliţie, să fie absolvenţi al unui curs de perfecţionare în domeniul ordinii şi siguranţei publice, să deţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate cu caracter „strict secret", să aibă permis de conducere, categoria „B", dar şi o vechime de minim patru ani în structurile MAI. Mai mult decât atât, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat sau studii postuniversitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management, să aibă trei ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs, să aibă doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, să nu fie în curs de urmărire penală şi să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că viitorul şef al Secţiei de Poliţie Rurală Cernavodă trebuie să fie definitivat în profesie, să fie declarat „apt" medical şi psihologic, pentru promovare în funcţii de conducere, să fi obţinut în ultimii doi ani calificativul de cel puţin „Foarte bun" la evaluarea profesională anuală şi să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Concursul va avea loc, azi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, începând cu ora 13.00. Nu este de trecut cu vederea faptul că tot azi, tot la sediul IPJ Constanţa, va avea loc concursul pentru ocuparea funcţiei de comandant al Secţiei numărul 2 de Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța investește peste 100.000 de euro pentru reparațiile de la Poligonul de tragere

29 Apr 2024 58

IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool

29 Apr 2024 349

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 413

Șoferi fără permis, depistați în trafic la Medgidia. Ce măsuri au luat polițiștii

28 Apr 2024 454

Știri Constanța Conducător auto sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 38, în comuna Amzacea

28 Apr 2024 510

Două firme și Medgidia și Năvodari, sancționate de polițiști. Ce nereguli au fost constatate

28 Apr 2024 355

Armă neletală de autoapărare, confiscată la Constanța. Ce au constatat polițiștii

28 Apr 2024 372

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 361

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 359

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 408

Accident mortal la Sinoe! Date oficiale de la IPJ Constanța! (VIDEO)

28 Apr 2024 842

Bărbat găsit decedat pe o plajă din Mamaia! Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

28 Apr 2024 824

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 493

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 787

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 529