Condamnat pentru ca a talharit postarita

postarita.jpgTânărul de 19 ani care s-a luptat cu poştăriţa pe care a vrut s-o jefuiască în zona Km 4-5 a fost condamnat la închisoare. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis că Ionuţ Trache trebuie să-şi petreacă următorul an în penitenciar, fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Totuşi, suspectul a executat deja o parte din pedeapsă, el aflându-se în arest din 20 octombrie 2009. Sentinţa a fost deja atacată în apel, care urmează să se judece la Tribunalul Constanţa. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin care Trache a fost deferit instanţei, atacul individului asupra poştăriţei a avut loc pe data de 19 octombrie 2009. În urma cercetărilor, a reieşit că Trache şi-a pândit victima, pe Teodora Mihai, până ce aceasta a ajuns într-un bloc de pe strada Arcului, din Km 4-5. Nici n-a intrat bine în scară femeia, că individul s-a năpustit asupra ei, i-a dat un pumn în faţă şi i-a smuls geanta în care avea aproximativ 70.000 de lei. Poştăriţa nu s-a lăsat cu una, cu două, iar ţipetele ei i-au alertat pe oamenii de pe scara blocului, care au pornit pe urmele individului. În cele din urmă, Ionuţ Trache a fost prins pe o alee de unul dintre locuitorii din zonă. Ulterior, acesta a fost preluat de un echipaj al Secţiei 5 şi apoi dus la Parchet, pentru audieri. Pe 20 octombrie 2009, judecătorii au admis propunerea de arestare formulată pe numele lui Trache.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poștăriță din Constanța, condamnată definitiv

26 Sep 2020 1648

Poștăriță din Valu lui Traian, condamnată definitiv

27 Jun 2020 2243

Povestea unei poștărițe din Constanța acuzată că a furat zeci de pensii. Ce pedeapsă a primit

20 May 2020 1602