Constanța. A doua zi de carantină. Câte amenzi au fost aplicate în ultimele 24 de ore.

  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu / adeverinţa eliberată de angajator.

În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse. 

Astfel, forțele de ordine acționează în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafaţă cât mai mare, într-un interval de timp determinat.

Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și, cu sprijinul cetățenilor, sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni acesta să fie îndeplinit.

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au verificat 1.067 de persoane și 860 de autovehicule.

Totodată, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 36.500 de lei. 

Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu / adeverinţa eliberată de angajator. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează! Ce posturi sunt scoase la concurs

20 Nov 2023 1340

Înaltpreasfinția Sa Teodosie, victorios asupra polițiștilor din Constanța! Motivarea instanței

27 May 2023 2337

ÎPS Teodosie, învingător, din nou, asupra polițiștilor din Constanța! (MINUTA)

04 Apr 2023 1818

Pronunțare amânată din octombrie 2022 Răspunsul Judecătoriei Constanța la plângerea ÎPS Teodosie (MINUTA)

15 Jan 2023 8135

Judecătoria Constanța, pronunțare amânată pentru ÎPS Teodosie

06 Dec 2022 2198

Ce răspuns așteaptă ÎPS Teodosie de la judecători azi, de Sfântul Nicolae! Bilanțul proceselor arhiepiscopului cu polițiștii din Constanța

06 Dec 2022 1347

Pronunțare de Moș Nicolae, pentru ÎPS Teodosie!

27 Nov 2022 1522

De ce a pierdut Înaltpreasfinția Sa Teodosie procesul cu IPJ Constanța! (MOTIVARE)

08 Nov 2022 2220

Pronunțare amânată pentru ÎPS Teodosie!

21 Oct 2022 1330

ÎPS Teodosie, lovitură în instanță! Mai poate face apel

18 Oct 2022 4201

ÎPS Teodosie, la judecată cu Secția 3 Poliție. Când se pronunță instanța

03 Oct 2022 1985

„În mod nejustificat a fost sancționat contravenţional“ Victoria Înaltpreasfinției Sale Teodosie împotriva Poliției Constanța, explicată de judecători (MOTIVARE)

10 Sep 2022 15519

Pronunțare amânată pentru Înaltpreasfinția Sa Teodosie!

05 Jul 2022 1814

IPS Teodosie, așteptat azi la Judecătoria Constanța!

31 May 2022 2557

ÎPS Teodosie, cinci procese deschise Poliției Constanța!

15 Mar 2022 1700