Constanța. Unul dintre șoferii implicați în accidentul de la Cora era drogat și avea permisul suspendat (GALERIE FOTO+VIDEO)

La data de 12 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 06.45, acesta ar fi condus un autotursim pe bulevardul I.C. Brătianu, din municipiul Constanța, și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.
 

„În urma impactului, cel de-al doilea vehicul ar fi fost proiectat într-un autobuz și, ulterior, într-un microbuz de transport persoane.
 
În urma accidentului rutier, au fost ușor rănite 7 persoane.
 
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto ar fi părăsit locul faptei, ulterior, la data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 17.20, prezentându-se la sediul Poliției Rutiere.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină și metamfetamină“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
 

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, în perioada 11 septembrie – 9 decembrie a.c., pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 


UPDATE. Știri Constanța aziAccident rutier grav în sensul giratoriu de la Cora! Sunt mai multe victime! (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Mâine începe procesul (FOTO+VIDEO)

07 Jan 2024 1648

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Un taxi și un BMW implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 4402

(FOTO+VIDEO) Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu, Constanța! Începe procesul

06 Nov 2023 2282

Decizie definitivă în dosarul accidentului de la Cora - Brătianu!

13 Oct 2023 2849

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu, Constanța! Anunțul procurorilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Oct 2023 20899

Accident grav în zona sensului giratoriu de la Cora – Brătianu! Șoferul, arestat

19 Sep 2023 1553

Accident cu mai multe victime pe bulevardul I. C. Brătianu, din Constanța! Șoferul arestat cere să fie eliberat

17 Sep 2023 3927

UPDATE. Știri Constanța azi Accident rutier grav în sensul giratoriu de la Cora! Sunt mai multe victime! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Sep 2023 26285

Două mașini implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 2383

UPDATE. Constanța Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu anunțat prin E-Call (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2023 12148

UPDATE. Constanța Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu. Un motociclist, rănit (FOTO)

26 Jan 2023 3604

Pieton accidentat în Constanța, în parcare la Cora

10 Mar 2022 1591

Accident rutier în municipiul Constanța. Un autoturism s-a răsturnat în sensul giratoriu de la Cora (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Jan 2022 14481

Constanța Accident rutier cu victimă pe I.C. Brătianu la sensul giratoriu de la Cora

11 Mar 2021 2888

Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu. Biciclist implicat

29 Sep 2020 2578