19 Sep, 2023 14:21
1553
La data de 12.09.2023, în jurul orei 06:44, inculpatul R.A.D., ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice (urmare a depistării sale conducând sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive pe raza judeţului Prahova la data de 11.09.2023), a condus un autoturism marca Audi A6 pe bulevardul I. C. Brătianu din municipiul Constanţa, pe banda nr. 1, dinspre strada Alba Iulia către strada Dezrobirii.
Când a ajuns în apropierea intersecţiei de tip sens giratoriu cu strada Dezrobirii, din cauza nepăstrării unei distanțe de siguranță faţă de autovehiculele care circulau înaintea sa, a acroşat cu partea frontală a autoturismului partea din spate a unui alt autoturism, care circula regulamentar, proiectându-l înainte, astfel că acesta a acroşat ulterior un autobuz şi un microbuz.
Accidentul de circulaţie a fost soldat cu vătămarea corporală a celor patru pasageri din autoturismul condus de inculpat (ce nu au dorit să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia şi nici să fie examinate medico-legal), precum şi a unor pasageri din celelalte autovehicule implicate în accident, respectiv persoanele vătămate H.M. (ce necesită 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), L. P.A. (ce necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vidnecare) și S.M.L. (ce necesită 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare).
Inculpatul a părăsit locul faptei după producerea evenimentului rutier şi înainte de sosirea la fața locului a lucrătorilor de poliție.
El s-a prezentat ulterior, în aceeaşi zi, ora 17:50, la sediul Serviciului Rutier Constanţa, unde a recunoscut că a condus autoturismul şi că a produs accidentul de circulaţie.
A fost testat cu aparatul Drugtest, ce a indicat o valoare pozitivă pentru amfetamină şi metamfetamină, astfel că inculpatul a fost condus ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei în sânge a substanţelor psihoactive.
S-a reţinut totodată că inculpatul R.A.D. a comis faptele reţinute în sarcină în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de supraveghere al executării unei pedepse neprivative de libertate la care fusese condamnat ca urmare a comiterii unei infracţiuni de complicitate la tâlhărie.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: