Copil de 12 ani dispărut din Constanța, găsit în București

La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 17.10, un copil de 12 ani, plecat în mod voluntar de la domiciliu, respectiv din municipiul Constanța, la data de 19 decembrie a.c., a fost depistat, în municipiul București, de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
 
Potrivit IPJ Constanța, identificarea acestuia a fost rezultatul colaborării mai multor structuri din Poliția Română.
 

„Astfel, la activitățile de verificare și căutare au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului de Investigații Criminale Constanța, Serviciului Criminalistic, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Compartimentului Psihologie.
 
Totodată, polițiști din cadrul Direcției Poliției Transporturi au participat la această acțiune de amploare, efectuând verificări în Gara C.F.R. Constanța și Gara de Nord București.
 
Suportul de Specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliție Română și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
În urma acestor acțiuni comune, minorul a fost depistat în municipiul București și preluat  de polițiști din cadrul Secției 17 Poliție.
 
Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind ulterior reîncredințat familei, în siguranță.
 
În cauză urmează a fi sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Citește și: 

Intervenție de urgență în Neamț. Copil de doi ani, blocat într-un autoturism!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 565

Alertă la Constanța! UPDATE. O fată de 13 ani, dată dispărută! Rudele au cerut ajutorul poilițiștilor

08 Mar 2024 986

UPDATE Alertă în municipiul Constanța! Un copil de 8 ani a dispărut de acasă! Rudele au cerut ajutorul polițiștilor

11 Feb 2024 900

UPDATE Alertă în Constanța! Un copil de 7 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors

08 Sep 2023 2196

Copiii dispăruți ai României! Cine este din Dobrogea (GALERIE FOTO)

14 Jun 2023 2119

Constanța Adolescent dat dispărut, depistat de un jandarm în timpul liber într-o benzinărie din Tomis Nord

02 May 2023 1725

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani nu s-a mai întors acasă!

13 Feb 2023 1549

UPDATE RO-Alert Copil dispărut, la Constanța! L-ați văzut?

22 Oct 2022 5695

UPDATE Copila a fost găsită în stațiunea Mamaia! Alertă la Constanța! Mesaj RO-ALERT după dispariția unei fete

18 Jul 2022 5819

UPDATE Au fost reluate căutările copilului de 13 ani, dispărut în Marea Neagră, la Mamaia

27 Jun 2020 2620

Singur la părinți! Băiatul dispărut ieri în Marea Neagră, la Mamaia, juca fotbal la clubul Metalul Constanța (video)

26 Jun 2020 15535

Căutările copilului dispărut ieri în Marea Neagră, la Mamaia, reluate (video)

26 Jun 2020 2703

Copil de opt ani, dispărut la Pecineaga! Minorul ar fi fost răpit (galerie foto)

04 Nov 2019 3582

Eroii patrupezi Roby şi Bingo îl caută pe copilul dispărut din Pecineaga. Cine sunt şi ce pregătire au (galerie foto)

04 Nov 2019 3365

Cine este Roby, câinele care îl caută pe copilul dispărut din Pecineaga. În cât timp a găsit o altă persoană dispărută

03 Nov 2019 5074