Crimă în județul Caraș Severin O femeie, înjunghiată mortal într-un parc. Principalul suspect, fostul concubin al victimei

Crimă. Foto: ZIUA de ConstanțaProcurorii din cadrul  Parchetului de pe lângă  Tribunalul Caraș-Severin au  dispus în dosarul nr. 112/P/2022,  în data de 30.04.2022, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă  inculpatul F.M, pentru săvârșirea infracţiunilor  de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 Cp şi  loviri sau alte violente, prev. art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cp.
   
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă  Tribunalul Caraș-Severin, în fapt, s-a reţinut că,  în data de 29.04.2022, în jurul orei 21,11 pe raza localităţii Oraviţa din judeţul Caraș-Severin, respectiv în parcul din faţa Primăriei Oraviţa un bărbat, identificat în persoana inc. F. M. i-a înjunghiat, pe fondul geloziei,  pe numiții B. L. S. (fosta concubină) şi Z. D. (actualul concubin al numitei B. L. S.), rezultând decesul numitei B. L. S., precum şi rănirea numitului Z. D.
    

„Prin ordonanţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin inc. F.M. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 30.04.2022.
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a formulat în data de 30.04.2022 propunere de arestare preventivă a inc. F.M. pentru o perioadă de 30 de zile la Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârșirea infracţiunilor  de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 Cp şi  loviri sau alte violente, prev. art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cp.
 
Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au mai precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă  Tribunalul Caraș-Severin.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în Valu lui Traian! Inculpatul, gasit în genunchi lângă victimă, ținându-o în brațe - „L-am tăiat, s-a tăiat, tată, tată...!“

13 May 2024 2532

Închisoare pe viață, la Constanța! Victima, înjunghiată de 42 de ori. Cererea de revizuire, respinsă

10 May 2024 842

VIDEO Crimă în Mamaia! Judecătorii amână pronunțarea pentru luna viitoare!

07 May 2024 690

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 612

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 647

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 638

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 743

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 669

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 763

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 941

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 779

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1269

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2815

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 807

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 1123