Crimă în spital Un pacient a fost ucis de un coleg de salon

Un caz şocant s-a petrecut la un spital de neuropsihiatrie din Botoşani. Un pacient a fost ucis de un alt bărbat cu probleme psihice internat în unitate, după ce a fost lovit cu pumnul în faţă. Cei care ar fi trebuit să îi supravegheze nu au asistat la incident, informează România TV.

Un bărbat ce suferă de retard mental mediu i-a tras un pumn în faţă unui bărbat în vârstă de 70 de ani, internat la Sanatoriu cu schizofrenie paranoidă. Asistentele de la Sanatoriul Podriga au intervenit şi i-au oprit sângerarea victimei, care a fost supravegheată până când această a adormit. Pe parcusul nopţii starea s-a agravat, iar victima a intrat în comă, fiind preluată de un echipaj de ambulanţă de la Săveni şi transportată la Spitalul Săveni.

Ulterior s-a solicitat o ambulanţă de la Botoşani, însă atunci când echipajul a ajuns la spital, victima a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată, dar în cele din urmă a murit Secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean.

Purtătorul de cuvânt al Sanatoriului de Neuropsihiatrie de la Podriga, dr. Ovidiu Petcu, spune că pecientul care a atacat victima are porniri necontrolabile din cauza bolii, iar personalul este insuficient pentru că toţi pacienţii să fie supravegheaţi, potrivit România TV.


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actorul Florin Piersic va fi mutat de urgență cu o aeronavă medicală, la un spital din București

07 May 2024 351

Aproape 500 pacienți, la Urgențe, în Mangalia, în perioada de Paște și 1 Mai

07 May 2024 230

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 335

Aproximativ 400 de misiuni executate de pompierii ISU Constanța în perioada 1-7 mai

07 May 2024 338

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 840

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 818

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 308

Meniu special de Paște pentru pacienţii din spitalele din Constanța! Nu lipsesc preparatele tradiționale (GALERIE FOTO)

04 May 2024 482

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 587

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 736

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 907

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 610

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 376

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 252

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 709