CSAT. Noutate pentru Armata Română la misiunile internaţionale. Ce efective vor acţiona din MApN şi MAI peste hotare

Ieri, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

Principala temă abordată în cadrul ședinței Consiliului a constituit-o analiza rapoartelor Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Telecomunicații Speciale referitoare la modul în care au gestionat evenimentul tragic de la Caracal.

Din analiza făcută în cadrul ședinței CSAT, s-a constatat că instituțiile care au responsabilități în domeniul securității cetățenilor nu au reușit, în urma unui lung șir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituția României, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

În continuarea ședinței, membrii CSAT au analizat și aprobat forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020.

Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.376 militari și civili la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 1.009 militari și polițiști.

Elementul de noutate îl reprezintă participarea cu o navă comandant la Grupul nr. 2 al Forțelor NATO Permanente privind Contramăsurile împotriva Minelor Marine care va opera în Marea Neagră și în Marea Egee, în semestrul I din anul 2020 cu 85 de militari.

De asemenea, Consiliul a aprobat declararea autostrăzii Ploiești-Brașov ca obiectiv strategic de interes național și a avizat proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurii critice.

În finalul şedinţei, s-au avizat propunerile de rectificare bugetară pentru instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, în anul 2019.
Consiliul a aprobat, totodată, eliberarea din funcție a directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, General-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca, în urma înaintării, de către acesta, a demisiei


Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comemorări Constanța 12 ani de la decesul fostului comandant al navei „Independenţa“, Constantin Preda

21 Mar 2024 2263

Un sirian urmărit general, reținut de polițiștii din Tulcea. Pe numele lui era emis un mandat de executare cu închisoarea

07 Aug 2023 749

Operațiune de salvare a ARSVOM pe Marea Neagră pentru salvarea unui marinar egiptean (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 1128

„Vă dezbrac de uniformă!“ Polițiști amenințați de un comandant de navă, în Portul Constanța! Prima condamnare, cu executare!

03 Oct 2022 2692

Concursul de matematică "Viceamiral Vasile Urseanu" la cea de-a XXVIII-a ediţie

04 Apr 2022 2774

Începuturile navigaţiei româneşti Voiaj cu ghinion. 187 de ani de la momentul lansării la apă a navei „Mariţa”

07 Dec 2021 2301

Comandant român de navă reținut în Cipru. Care ar fi motivele. Reacția SLN

03 Aug 2021 3285

Comandantul de navă român, decedat de aproape trei luni, ținut în continuare în camera frigorifică a navei

08 Jul 2021 12952

Caz incredibil. Comandant de navă român, decedat de două luni, ținut în camera frigorifică a navei. Familia nu poate repatria trupul

12 Jun 2021 2954

Comandantul Bogdan Rusu, decorat Detalii cutremurătoare de la operațiunea de salvare din Golful Mexic. „Vă implor, salvaţi-mi fiul!“

12 Jun 2021 4158

Comandant de navă român, erou pe mare Vasul condus de acesta a salvat alte vieți pe mare

26 Dec 2020 2547

Ca-n filme O navă, cu comandant român, a salvat zece marinari, în toiul ciclonului. Acum 31 de ani el a fost într-o situație similară (galerie foto)

26 Dec 2020 6641

186 de ani de la lansarea la apă a velierului Marița, prima nava sub pavilion românesc

07 Dec 2020 1714

LIVE VIDEO & TEXT Medalia Fregata „Regele Ferdinand”, lansată la Muzeul Marinei Române Constanța

02 Oct 2020 2985

Baza Logistică Navală organizează licitație pentru achiziționarea unei caldarine pentru nava TMM 532 (document)

01 Sep 2020 1990