Cum au lucrat SRI şi Anticorupţia în cazul Livadariu Fraţii Stelian şi Ion şi ungurul Racz, în laţul DNA

cap_8.jpgCutremur în lumea afaceriştilor constănţeni! Fraţii Ion şi Stelian Livadariu au fost ridicaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în urma unei anchete desfăşurate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, şi duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, acuzaţi fiind de un prejudiciu record, de 16 milioane de euro. Anchetatorii spun că mecanismul infracţional s-ar fi bazat pe comercializarea de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor. Stelian şi Ion Livadariu, împreună cu ungurul Peter Attila Racz şi Dumitru Costache au fost acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani şi evaziune fiscală.

În urma anchetei, a rezultat că toate drumurile duc înapoi spre Texas Grup Oyl Slobozia, firmă aflată oficial în insolvenţă, cu o cifră d afaceri impresionantă pentru anul 2009 - nu mai puţin de 48.678.959 de lei! Cronologic vorbind, în urma percheziţiilor desfăşurate la începutul săptămânii la firmele din Constanţa ale fraţilor Livadariu, procurorii DNA au anunţat, ieri, că ancheta îi vizează pe Peter Attila Racz, Ion şi Stelian Livadariu şi Dumitru Costache, cei patru fiind reţinuţi şi urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Ce zice DNA

Acuzaţiile erau de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi trafic de influenţă. Cu surle şi trâmbiţe, DNA a anunţat că cei patru ar fi constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere. Consecinţa, spun procurorii, a fost o gaură de circa 16 milioane de euro la bugetul statului. Întreaga activitate, se arată în comunicatul DNA, ar fi fost realizată „prin persoane interpuse cu un nivel de şcolarizare redus şi fără pregătire în elaborarea unor operaţiuni comerciale în care sunt rulate sume de ordinul milioanelor de euro". Pe scurt, mecanismul viza comercializarea motorinei tip Euro 5 fără plata accizelor. „În concret", au arătat cei de la DNA, „inculpaţii au folosit, în perioada 2009 - 2010, antrepozitul fiscal al SC Texas Grup Oyl SRL Slobozia şi i-au instigat pe reprezentanţii legali ai acestei firme să nu evidenţieze în documentele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, coroborat cu înregistrarea unor operaţiuni fictive". Una peste alta, sub pretextul fabricării unui produs finit (petrotex) pentru care acciza este mult mai mică, aceştia au achiziţionat în mod legal motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. „Concomitent, au evidenţiat în contabilitatea firmei în mod fictiv achiziţia de la firme «fantomă» a unei alte materii prime (păcură neconformă) necesare fabricării aşa - zisului produs finit. În continuare, pe baza unor documente contabile false, în contabilitatea SC Texas Grup Oyl SRL Slobozia au fost înregistrate vânzări de petrotex către firme «fantomă» însă, în realitate, motorina tip Euro 5 a fost comercializată fără plata accizelor către societăţi comerciale care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila, prin intermediul unor alte societăţi «fantomă»".

Ungurul, cu legături la Gardă şi la Vamă

livadariu_-_Descinderi_debarcader_Mamaia.jpg

Firmele cu pricina aveau sedii în România, Bulgaria şi Ungaria şi au fost constituite în mod special pentru a crea aparenţa de legalitate a acestui circuit infracţional, spun procurorii. Cei patru mai sunt acuzaţi şi că ar fi creat un circuit ilegal şi în Vaslui, „utilizând antrepozitul fiscal al SC Blak Bitumen Factory SRL Vaslui, societate comercială ce deţine în prezent calitatea de antrepozit propus pentru autorizare şi care funcţionează în regim de probe tehnologice, sub supravegherea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vaslui". Planul cu firma din Vaslui a căzut însă, ca urmare a anchetei privind Texas Grup Oyl. În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Costache, DNA spune că acesta, spre deosebire de ceilalţi acuzaţi, ar fi participat efectiv la derularea circuitului evazionist, având rolul de persoană de legătură între palierele de comandă şi cele de execuţie şi a supravegheat activitatea de comercializare a produselor petroliere fără plata accizelor. „Banii obţinuţi în aceste modalităţi erau retraşi de către membrii grupului infracţional din unităţile bancare prin intermediul unor firme «fantomă», pe baza unor justificări fictive cum ar fi achiziţia de cereale sau fier vechi, sau în numele unor persoane fizice care nu aveau nicio legătură cu aceste operaţiuni", se arată în comunicatul DNA. În plus, în octombrie 2008, Peter Attila Racz i-ar fi cerut unui afacerist iniţial suma de 15.000 de euro lunar, pentru ca, în final, să ajungă să pretindă 15% din beneficii săptămânal, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Gărzii Financiare şi din cadrul Vămii în vederea asigurării protecţiei cu ocazia controalelor de specialitate ale instituţiilor respective.

Afacerile şi interesele

Potrivit RECOM, numele lui Peter Attila Racz se leagă, în prezent, de firmele Biocolect SRL, Petro Stei SRL şi Lemnconstruct SRL. La rândul său, Ion Livadariu figurează în Liv Agro Grup SRL şi Liv Agro Grup SRL Filiala Dorohoi, adică exact aceleaşi firme în care apare şi fratele său, Stelian. Firma incriminată de DNA, respectiv Texas Grup Oyl se află, potrivit www.vrajitorul.eu, în stare de insolvenţă, fiind sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Oficial, societatea se ocupă de comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi al produselor derivate. În 2009, cu şapte angajaţi firma a raportat o cifră de afaceri de 48.678.959 de lei şi un profit net de 23.889 de lei, în condiţiile în care datoriile totale erau de 9.477.806 lei. În 2009, Costel Iordache şi Florin Ciocoi, cei doi asociaţi ai firmei, au decis retragerea din societate a lui Costel Iordache, Florin Ciocoi rămânând unicul asociat. Firma fraţilor Livadariu, Liv Agro Grup, a fost înfiinţată în august 2004 de către Cătălin Marian, Stelian şi Ion Livadariu, cu sediul social pe strada Vasile Lupu nr. 39, camera 3, iar administrator a fost numit Stelian Livadariu. Activitatea principală era reprezentată de „activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)". În 2009, Liv Agro Grup a avut cu patru salariaţi o cifră de afaceri de 3.788.907 lei, profit zero şi cheltuieli totale de 4.404.406 lei. În Monitorul Oficial al României nr. 2502, din 5 iulie 2011, se arată că firma Liv Agro Grup SRL, Ion, Stelian şi Cătălin Marian Livadariu au decis să majoreze capitalul social al firmei Liv Agro Grup SRL Constanţa Filiala Dorohoi, societatea fiind împărţită între cei patru. În ce priveşte Liv Agro Grup Dorohoi, în anul 2009 cu un număr mediu de nouă salariaţi, societatea a avut o cifră de afaceri de 3.417.697 de lei, un profit net de 55.634 de lei şi cheltuieli totale de 4.187.106 lei. Oficial, firma se ocupă de „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 359

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 294

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1618

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1853

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 654

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 997

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 650

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 678

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1086

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 923

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 782

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 818

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 945

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1744

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 927