Descinderi la Constanţa Cum îţi cumperi o maşină furată prin intermediul poliţiştilor, angajaţilor RAR şi a jandarmilor

cap_3.jpgMascaţii au descins, din nou, la Constanţa! Ieri, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii imobiliare, iar, din câte se pare, printre cei aflaţi în colimator ar fi fostul portar al echipei de fotbal Dinamo, constănţeanul Cristi Munteanu şi Constantin Cornel Niculoiu, de 33 de ani.

Acesta a fost prins în 2010 depăşind viteza legală, iar pentru a scăpa de amendă a făcut schimb de locuri cu un italian, pasager pe locul din dreapta faţă în Mercedesul condus de Niculoiu, care avea permisul anulat. Individul este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la înşelăciune în formă continuată, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, conducere cu permisul anulat şi uz de fals.

perchezitii_sursa_Adevarul.jpg

Anchetatorii efectuează cercetări cu privire la introducerea în mod fraudulos pe teritoriul României a 15 autoturisme sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite, de către o grupare infracţională compusă din învinuiţii din cauză. Dintre aceştia, trei sunt angajaţi ai Registrului Auto Român, trei agenţi de poliţie şi un jandarm. Cei mai sus precizaţi sunt acuzaţi de 26 de infracţiuni de înşelăciune, 18 infracţiuni de fals, opt infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu, şapte infracţiuni de tăinuire şi favorizarea infractorului, trei infracţiuni de divulgare a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi o infracţiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permisul de conducere anulat.

 perchezitii_Cristi_Munteanu.jpg

De asemenea, aceştia au spus că prejudiciul cauzat de învinuiţi prin activitatea infracţională desfăşurată în cauză (15 autoturisme) depăşeşte, până la acest moment, suma de 200.000 de euro. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismele erau închiriate din străinătate de la societăţi de profil şi introduse în ţară anterior expirării perioadei de închiriere, iar, pe teritoriul României, acestora le erau falsificate documentele de provenienţă, în vederea înmatriculării ulterioare.

 perchezitii_Sursa_Adevarul.ro.jpg

După falsificarea documentelor de provenienţă, cu complicitatea unor funcţionari din cadrul RAR şi SRPCIV, autoturismele erau înscrise în circulaţie, după care erau valorificate prin intermediari. Mai mult decât atât, s-a stabilit că un alt mod de operare a celor vizaţi consta în identificarea de autoturisme înmatriculate legal pe teritoriul României, similare ca model, marcă şi an de fabricaţie celor de provenienţă ilicită, în vederea falsificării ulterioare a documentelor de identificare a autoturismelor aduse în ţară în mod nelegal.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gogu

04 Aug, 2011 07:54

si sefii politiei si rar nu stiau? ne credeti fraieri?

Articole asemanatoare

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1057

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 769

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 394

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 313

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2098

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1885

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 695

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1049

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 693

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 715

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1143

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 998

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 820

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 845

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 989