Doi copii au murit într-un accident în Bacău! Autoturismul implicat avea anvelope de vară

Foto: ISU BacăuAutoturismul implicat în accidentul de pe drumul european E85, în localitatea Răcăciuni, soldat cu moartea a doi copii şi rănirea altor şase persoane, avea anvelope de vară, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău conform Agerpres.ro

Potrivit acestora, maşina, în care se aflau opt persoane, era condusă de un tânăr de 28 de ani din judeţul Vrancea. Şoferul, care mergea dinspre Bacău spre Adjud, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac.

În urma impactului, doi copii, de unu şi, respectiv, trei ani, care se aflau pe bancheta din spate, au decedat. De asemenea, şoferul şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă, un bărbat de 30 de ani, au fost grav răniţi.

Alţi doi copii, unul de un an şi altul de şase ani, precum şi două tinere, de 23 şi 28 de ani, au fost răniţi uşor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi drugtest, rezultatul fiind negativ.

După producerea accidentului, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers, pentru intervenţia echipelor de salvare. 

Agerpres.ro 

Citește și: 

UPDATEMai multe persoane, printre care și copii, implicate într-un accident rutier în județul Bacău (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autotren încărcat cu biscuiți, răsturnat pe DN 11 Bacău-Onești, în zona localității Măgura

26 Jan 2024 822

UPDATE Mai multe persoane, printre care și copii, implicate într-un accident rutier în județul Bacău (GALERIE FOTO)

09 Jan 2024 1553

Centrul Infotrafic Trafic pe un singur fir, din cauza unui accident rutier, pe DN 11. Doi bicicliști au fost loviți de un autoturism

05 Jan 2024 1022

Centrul INFOTRAFIC Trafic pe un singur sens, pe DN 2 Adjud-Bacău, din cauza unui accident. Un microbuz cu trei pasageri s-a răsturnat

22 Nov 2023 775

Microbuz implicat într-un accident rutier în județul Bacău! Două persoane, transportate la spital

26 Oct 2023 843

IPJ Bacău Buletin de presă

25 Sep 2023 562

Familie cu șapte copii implicată într-un accident rutier în județul Bacău (GALERIE FOTO)

24 Aug 2023 1138

Bărbat reținut de polițiștii din Bacău după ce a produs un accident rutier în timp ce era băut

22 Aug 2023 891

Accident rutier grav pe DN 11A din județul Bacău. Trafic restricționat

18 Aug 2023 929

Impact grav în satul Dumbrava din Bacău. Accidentul, soldat cu mai multe victime

15 Aug 2023 1140

IPJ Bacău Șofer de 19 ani beat la volan a pierdut controlul și a intrat într-un cap de stâlp

07 Aug 2023 991

Accident rutier în comuna Răcăciuni în județul Bacău. O persoană, rănită

02 Aug 2023 1126

Căutări în disperare în Bacău O persoană a căzut într-un canal de fugă! Pompierii încă nu au găsit-o

17 Jul 2023 739

IPJ Bacău Depistat cu o alcoolemie de 1,66 mg/l în aerul expirat după ce a provocat un accident rutier

23 Jun 2023 730

IPJ BacăuIdentificat, depistat și reținut de polițiști după ce a produs accident rutier și a părăsit locul faptei

08 May 2023 662