Dolj Minori de 12 şi 13 ani, răniţi într-un accident în Craiova; unul dintre ei se afla la volan

Foto cu rol ilustrativ
  • Doi minori, în vârstă de 12 şi 13 ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau, condusă de unul dintre ei, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism, a informat, duminică, Inspectorul de Poliţie Judeţean Dolj.
     
Doi minori, în vârstă de 12 şi 13 ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau, condusă de unul dintre ei, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism, a informat, duminică, Inspectorul de Poliţie Judeţean Dolj, conform Agerpres.

„În dimineaţa zile de duminică, ora 03,35, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Geniştilor, din municipiul Craiova. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Geniştilor către Aleea 2 Bechetului, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani. Din impact, autoturismul condus de minor a fost proiectat într-un autoturism parcat iar ulterior în gardul unui imobil”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.


În accident au fost răniţi băiatul de 12 ani şi unul de 13 ani, care era pasager în autoturismul condus de primul minor, aceştia necesitând îngrijiri medicale, menţionează sursa citată.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Tragedie în județul Hunedoara! Două fete de 15 ani au murit! Minorele s-ar fi aruncat împreună de la înălțime

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1625

IPJ ClujMașină furată

22 Jan 2024 499

Autospecială de poliție în misiune, implicată într-un accident rutier

18 Dec 2023 1064

Un bărbat și o femeie, cercetați de polițiști după ce i-au înscenat o tâlhărie iubitului fiicei lor

09 Dec 2023 806

Caz șocant. Fetiță de 7 ani, violată de un bătrân de 83 de ani!

20 Jul 2023 1747

Un sirian și un francez, studenți, s-au electrocutat după ce s-au urcat pe vagoane de marfă ca să facă poze

28 Jun 2023 1205

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un gard! O femeie rănită grav în urma accidentului rutier (FOTO)

24 Jun 2023 1884

Bărbat reținut după ce a agresat un polițist. S-au tras focuri de armă pentru a-l prinde pe agresor

26 Mar 2023 1300

Tragedie pe un drum județean! Două femei au murit în urma unui accident rutier

28 Feb 2023 2448

Copil de doar 7 ani, spulberat pe o trecere de pietoni. Șoferul a fugit de la locul faptei

17 Jan 2023 1433

Gestul extrem la care a recurs un bătrân de 80 de ani internat în spital. Anunțul Poliției

15 Jan 2023 1452

Sărbătoare în fruntea IPJ Constanța! Chestorul Constantin Adrian Glugă, la ceas aniversar

12 Jan 2023 2271

Tragedie pe un drum național! O femeie a fost spulberată pe șosea de o mașină

12 Jan 2023 1403

Elev bătut de un coleg de clasă. Mama copilului a anunțat Poliția. A fost întocmit dosar penal

10 Jan 2023 1522

Un tânăr și-a pierdut viața chiar în prima zi din an. Cum s-a produs tragedia

01 Jan 2023 3480