Dovezi noi in apararea lui Leauta

cap_2.jpgJudecarea cererii de revizuire a fost amânată pentru 21 octombrie

„Nici acum nu ştiu de ce am fost trimis în judecată şi de ce am fost condamnat la 12 ani de închisoare", aceasta a fost declaraţia dată ieri, din boxa arestaţilor, de Valentin Leaută, fostul patron al SC Dominus Rei, arestat în luna mai 2009. Afaceristul a compărut ieri, în faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa, pentru a-şi susţine cererea de revizuire a cazului.

Totuşi, dat fiind că instanţa a apreciat că nu a fost corect citată societatea civilă Compania Industrială Griviţa SA, s-a stabilit o nouă înfăţişare pentru data de 21 octombrie. Singurele aspecte discutate la termenul de ieri au fost cele legate de admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Cu alte cuvinte, au fost amintite probele şi dovezile noi pe care Valentin Leaută, prin avocatul său, Apostol Armeanu, intenţionează să le aducă în proces, pentru a-şi susţine nevinovăţia. „Noi am fost puşi la zid, practic nu am putut să ne apărăm în niciun fel, mai ales în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a introdus în cauză noi modalităţi prin care se susţine că am fi încercat să inducem în eroare Compania Industrială Griviţa SA, modalităţi nemenţionate nici în apel, nici la fond", a afirmat Apostol Armeanu, avocatul lui Leaută. La rândul său, afaceristul a declarat că „biletele la ordin emise de SC Dominus Rei SRL Constanţa erau apte să producă efecte juridice în sensul efectuării plăţii, doar cu semnătura mea". Probele solicitate de Leaută includ, printre multe altele, şi hotărâri ale mai multor instanţe civile care au decis, definitiv şi irevocabil, că biletele la ordin semnate de Leaută pentru Griviţa erau valabile fără semnătura lui Valentin Frăţilă. Adică tocmai contrariul celor susţinute de procurori în rechizitoriu şi de instanţa supremă, în momentul în care l-a condamnat la 12 ani de detenţie pe fostul patron al Dominus Rei.

valentin_leauta.jpgGriviţa zice ca Dominus

Mai mult, există şi documente însuşite şi semnate de Compania Industrială Griviţa SA, prin care societatea susţinea, în anul 2003 (cu doi ani înainte ca dosarul penal în care Leaută este acuzat de înşelăciune să ia naştere), taman acelaşi lucru, anume că nu era nevoie de semnătura lui Frăţilă pe biletele la ordin. În acest sens, în întâmpinarea depusă de Griviţa în dosarul numărul 609/2003 înregistrat la Judecătoria Sectorului 1, se arată că „Leaută Valentin - semnatarul biletelor la ordin - este singurul administrator al societăţii (n.r. Dominus Rei) şi, totodată, administrator cu puteri depline, ceea ce înseamnă că acesta angajează în mod valabil societatea". De altfel, în acelaşi act, reprezentanţii Griviţa au arătat că „primul bilet la ordin din seria celor opt care a fost emis în condiţii absolut identice ca şi restul, inclusiv din punctul de vedere al semnăturii, a fost acceptat la plată şi decontat parţial (pentru suma de 95.565.351 de lei), restul nefiind achitat din cu totul alt motiv, respectiv «lipsă disponibil», neinvocându-se «lipsa de mandat a semnatarului», cum s-a întâmplat ulterior". În dosarul 609/2003, instanţa a dat dreptate Griviţa SA şi a stabilit că biletele la ordin emise de Dominus în favoarea acestei societăţi erau valabile doar cu semnătura lui Valentin Leaută. Curios sau nu, abia după trei ani, procurorii constănţeni întocmesc rechizitoriul prin care Leaută a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, pe motiv că biletele la ordin respective ar fi fost refuzate la plată pentru că erau semnate doar de Valentin Leaută. Cu alte cuvinte, în timp ce instanţele civile spun, definitiv şi irevocabil, că nu era nevoie de altă semnătură decât a lui Leaută, procurorii constănţeni vin, după trei ani, şi spun că la mijloc ar fi vorba despre o înşelăciune, tocmai pentru că semnătura lui Leaută nu ar fi fost suficientă, în lipsa celei a lui Frăţilă. În faţa acestei absurdităţi, două instanţe penale îl achită pe patronul Dominus Rei pentru înşelăciune, însă, culmea, Înalta Curte decide exact contrariul şi-l condamnă la 12 ani de detenţie. „Eu m-am apărat foarte superficial la Înalta Curte, pentru că nu am crezut şi nu cred şi nici acum nu ştiu de ce am fost trimis în judecată şi de ce sunt condamnat", a afirmat, ieri, Valentin Leaută. În plus, apărarea a solicitat audierea avocatului Irina Liţcanu, cea care a reprezentat SC Dominus Rei în litigiile civile, pentru ca aceasta să prezinte percepţia pe care Griviţa a avut-o despre biletele la ordin emise de Dominus, mai precis, dacă reprezentanţii acestei societăţi aveau impresia că biletele sunt valide doar cu semnătura lui Leaută. Instanţa a fixat următorul termen pentru data de 21 octombrie. Între timp, Valentin Leaută rămâne încarcerat în penitenciar.

{mos_ri:Valentin Leaut}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 508

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 504

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 163

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 329

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 787

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 453

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 378

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 857

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7420

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 743

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 591

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 548

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 795

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 584

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 701