Primarul, acuzat de presiuni asupra Justiţiei Avraham Morgenstern, chemat la DNA după ce procurorii l-au denunţat pe Mazăre

Afaceristul israelian Avraham Morgenstern, cercetat în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“ din Constanţa, s-a aflat, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Conform mediafax.ro, Morgenstern a participat la percheziţia informatică a calculatoarelor şi a stick-urilor de memorie ridicate în timpul percheziţiilor efectuate în aprilie.

Afaceristul israelian este cercetat alături de Radu Ştefan Mazăre, edilul-şef al municipiului Constanţa, şi de Alexandru Mazăre, senator al României, primii doi aflându-se sub control judiciar.
Zilele trecute, Avraham Morgenstern a cerut, pentru a treia oară, înlocuirea controlului judiciar, însă judecătoarea Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a trimis cererea formulată de afacerist la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, spre competenţă de soluţionare.
 
Potrivit DNA, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, Avraham Morgenstern este acuzat de dare de mită, Radu Mazăre, de luare de mită şi de fals în declaraţii iar Alexandru Mazăre este suspectat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
 
Cauza mai sus precizată este instrumentată de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti, cea pe care primarul Radu Mazăre ar fi înjurat-o, zilele trecute, la Conferinţa Judeţeană a PSD Constanţa.
 
De altfel, vizita la DNA a afaceristului israelian Morgenstern a avut loc la scurt timp după ce procurorii Anticorupţie au formulat faţă de Mazăre denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra Justiţiei. Denunţul a fost înaintat, la data de 15 septembrie, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competenţă de soluţionare.
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Fostul primar Radu Mazăre, achitat în dosarul Henri Coandă. Decizia luată de magistrații ÎCCJ

28 Jun 2018 5362

Radu Mazăre, document surpriză în instanţă Azi, moment important la Tribunalul Constanţa

11 May 2018 3845

Proces important la Înalta Curte! Printre inculpaţi, Radu Mazăre. Elan Schwartzenberg, arestat preventiv

10 May 2018 3879

Dosarul Campusului Social Henri Coandă a fost amânat pentru data de 27 martie

06 Mar 2018 1627

Radu Mazăre, la Înalta Curte! (rechizitoriu)

29 Nov 2016 4971

S-a stabilit primul termen de judecată în dosarul „Henri Coandă”. Elan Schwartzenberg, arestat în lipsă (rechizitoriu)

30 Sep 2016 3713

Radu Mazăre rămâne sub control judiciar

08 Sep 2016 2800

Veste proastă pentru Radu Mazăre! Iată ce au decis judecătorii

07 Jun 2016 12123

Senatorul Mazăre a contestat măsurile asigurătorii dispuse în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fratele său

10 May 2016 2606

Radu Mazăre și fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, la Curtea Supremă a României (rechizitoriu)

09 May 2016 5039

Mazăre, Morgenstern şi Shapir Structures Firma care a construit Campusul Social „Henri Coandă“, evacuată de la Cârlibaba (rechizitoriu)

06 Feb 2016 5545

Bye bye, Larton Consultants! Schimbări în firma Hen Co Project Constanta, administrată până recent de Avraham Morgenstern (documente)

29 Jun 2015 3447

Legătura cu dosarul în care este cercetat Radu Mazăre Cine este judecătorul care l-a arestat pe fostul ministru al Internelor Cristian David

22 Jan 2015 2673

Radu Mazăre, o nouă „vizită“ la Poliția Județului Constanța

06 Jan 2015 2954

Cercetat într-un dosar alături de Radu Mazăre Avraham Morgenstern, revocat din funcţia de administrator al Hen Co Project Constanţa SRL (document)

20 Nov 2014 2335