Eliberat din funcţie în scandalul Mironescu Comisarul-şef George Popa s-a întors şef în SIPI Constanţa

cap_8.jpgPe data de 16 august, la sediul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, a avut loc concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de şef al Biroului Contrainformaţii şi Securitate din cadrul SIPI, testare care a atras atenţia mai multor oameni ai legii, însă numai patru s-au şi înscris

Comisarul-şef George Dorel Popa, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, eliberat din funcţie în contextul scandalului fostului secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, s-a întors din Japonia, unde fusese ataşat al MAI. În urmă cu puţin timp, comisarul-şef Popa a primit OK-ul necesar întoarcerii sale în rândurile serviciului, pe funcţia de şef al Biroului de Securitate Internă. George Dorel Popa a condus, timp de câteva luni, şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Pe data de 25 mai 2011, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au informat că „în cadrul anchetei demarate de conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), din ordinul ministrului Constantin Traian Igaş, pentru verificarea modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către lucrătorii structurilor componente abilitate în plan teritorial şi central, în legătură cu situaţia fostului secretar general al MAI, s-a luat măsura eliberării din funcţie a şefului Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) al judeţului Constanţa, comisar şef Popa George".sipi.jpg „Măsura a fost luată urmare a managementului defectuos constatat la nivelul unităţii teritoriale în gestionarea competenţelor specifice", se mai arăta în respectivul document. Nu este de trecut cu vederea faptul că în aceeaşi zi s-a dispus eliberarea din funcţie a şefului Biroului Protecţie din cadrul SIPI Constanţa. La vremea respectivă s-a mai spus că ancheta internă derulată de conducerea DGIPI la nivel central şi teritorial continuă, urmând ca rezultatele să fie comunicate cu respectarea prevederilor legale. După ce a fost înlăturat din fruntea SIPI, comisarul-şef Popa a câştigat, prin concurs, şefia Biroului Contrainformaţii, însă a ales să plece în Japonia ca ataşat al MAI. Pe data de 16 august, la sediul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, a avut loc concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de şef al Biroului Contrainformaţii şi Securitate din cadrul SIPI, testare care a atras atenţia mai multor oameni ai legii, însă numai patru s-au şi înscris. Din nefericire pentru ei, candidaţii nu s-au ridicat la nivelul aşteptat de comisia de examinare, motiv pentru care niciunul nu a fost declarat „câştigător". În urmă cu puţin timp, fostul şef al Serviciului de Informaţii s-a întors nu doar acasă, ci şi în SIPI Constanţa, pe postul de şef Birou Securitate Internă. După cum chiar el ne-a declarat, comisarul-şef Popa s-a întors de unde a plecat. În prezent, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa este condus de comisarul Marius Daniel Panait, care a deţinut, începând cu anul 2005, funcţia de ofiţer specialist în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Adrian fost politist

05 Oct, 2011 23:18

au noroc subalternii lui. omul asta stia cum sa te puna la munca fara sa tipe si sa urle ca altii

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 1347

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 663

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 866

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 362

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 499

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 403

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 734

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 496

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 552

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 533

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 811

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 586

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 527

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 306

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 662