Farmacisti anchetati pentru trafic de droguri

Doi farmacişti din Constanţa, dintre care unul student în ultimul an, sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, după ce au vândut cutii de Regenon fără reţetă. 

Situaţia a ieşit la iveală după ce avocatul unui sportiv prins cu Regenon la Liberty Parade în 2008 a vrut să facă proba nevinovăţiei clientului său. Povestea cu Regenon-ul a început pe 19 iulie 2008, când Mihai Cătălin Moroianu, de 21 de ani, din Bucureşti, a fost depistat având asupra sa o cutie de Regenon, medicament care conţine substanţa activă amfepramonă, înscrisă în tabelul drogurilor de risc. În apărare, Moroianu a afirmat că lua pastilele respective pentru slăbit şi că nu ştia că sunt periculoase, pentru că farmaciştii i le-au eliberat fără a fi nevoie de reţetă. De menţionat că Moroianu este sportiv de performanţă, practicând lupte greco-romane la Clubul Steaua din Bucureşti. Pe de altă parte, tânărul este recidivist, având la activ o condamnare de trei ani cu suspendare pentru trafic de droguri, dată de Tribunalul Bucureşti. De altfel, în timp ce era minor, sportivul a fost cercetat pentru mai multe furturi. Pe 8 iulie 2009, avocatul lui, Mircea Vlădoi, din cadrul Baroului Bucureşti, a încercat să facă dovada nevinovăţiei clientului său într-un mod original: apărătorul s-a dus la o farmacie din Constanţa şi a cumpărat o cutie de Regenon, pe care, ulterior, a prezentat-o anchetatorilor. Pentru că nu avea bonul fiscal şi nu-şi mai amintea de unde a cumpărat cutia de Regenon, avocatul s-a dus la o altă farmacie, unde povestea s-a repetat, iar omul s-a întors şi cu un bon fiscal, de această dată. Procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu, iar astfel, cei doi farmacişti, din cadrul SC Polfides SRL şi, respectiv, SC Farma Com SRL, care i-au vândut medicamentul fără reţetă medicală avocatului, sunt anchetaţi pentru trafic de droguri. Procurorul Tănase Bajdechi, din cadrul DIICOT Constanţa, cel care are cazul în lucru, a atras atenţia asupra efectelor Regenon-ului, fiind vorba despre un medicament ce poate cauza grave tulburări psihice, dependenţă, halucinaţii şi chiar psihoze. Efectele acestuia cresc în combinaţie cu alcoolul sau cofeina.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 281

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 422

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 347

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 362

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 583

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 566

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2253

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 613

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 7480

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 713

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 545

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 677

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 638

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 626

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 934