Final de misiune in Afganistan pentru SEEBRIG

Pe platoul din fata Cazinoului Constanta va avea loc vineri, de la ora 12.00, ceremonialul prilejuit de revenirea in tara a Comandamentului Brigazii Multinationale din Sud-Estul Europei (SEEBRIG) din misiunea din Afganistan. La eveniment vor participa reprezentanti politici si militari ai tarilor care compun initiativa regionala a Fortei Multinationale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE) si oficialitati din Romania. Comandamentul SEEBRIG a preluat comanda Brigazii Multinationale Kabul IX (KMNB IX) incepand din 6 februarie si a actionat sub mandat ONU si sub conducerea operationala a NATO. Un numar de 233 militari romani din cadrul comandamentului SEEBRIG si din doua subunitati de spijin (compania de stat major si compania de transmisiuni) au participat timp de sase luni la misiunea Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate din Afganistan (ISAF). Brigada a avut misiunea sa conduca operatiuni de securitate si asistenta in capitala afgana Kabul si in zonele adiacente acesteia cu scopul de a sprijini guvernul in mentinerea unui climat stabil de securitate. Comandamentul SEEBRIG a condus unitatile din subordinea KMNBIX pentru indeplinirea a aproximativ 150 de misiuni de amploare si a coordonat realizarea a peste 1 200 de proiecte in sprijinul populatiei civile din zona de actiune. Initiativa Procesului Reuniunilor Ministrilor Apararii din Sud Estul Europei (SEDM) a fost lansata in martie 1996 si a avut ca obiective promovarea cooperarii regionale si a relatiilor de buna vecinatate, dezvoltarea capacitatilor defensive si a cooperarii prin eforturi colective si facilitarea proceselor de integrare in institutiile euro-atlantice. Statele participante la SEDM sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Italia, Macedonia, Romania, Ucraina si Turcia. La consultarile politice si militare participa cu statut de observator Croatia, Slovenia si SUA. Presedintia Comitetului de Coordonare a Procesului Reuniunilor Ministrilor Apararii din Sud Estul Europei si Comitetului Politico Militar Director precum si comanda SEEBRIG sunt asigurate timp de doi ani prin rotatie de fiecare din tarile semnatare. Incepand din vara anului 2003, comandamentul se afla pentru patru ani la Constanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1377

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1503

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1468

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1863

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2185