Fiul fostului director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, controlor de trafic aerian, reţinut pentru trafic de droguri (document)

 
În luna decembrie, în urma unor acţiuni de amploare ale procurorilor din cadrul Direcţiei  de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, patru persoane au fost reţiunte pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv de mare risc.

În speţă, Tribunalul Constanţa a decis, la data de 23.12.2014, ca împotriva celor patru suspecţi să fie luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii atunci când printre cei reţinuţi s-a aflt şi Octavian Manafu - fiul fostului director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, Ionel Manafu. Acesta avea un „serviciu de zi“ de invidiat, fiind controlor de trafic aerian la Aeroportul Mihai Kogălniceanu din Constanța, acolo unde tatăl său a ocupat fotoliul de conducere până nu demult, tatăl unui dintre tinerii reţinuţi, Ionel Manafu, a fost directorul instituţiei unde fiul îşi desfăşura în prezent activitatea de controlor de trafic aerian – Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“. Anterior Manafu senior a fost şef al Direcției Ape Dobrogea Litoral, între 2005–2007, dar și consilier judeţean. A fost membru PDL timp de 15 ani, însă a plecat apoi la PNL, în vremea USL-ului,  pentru a-și păstra funcţia de director al AIMK. Ba chiar a candidat și pentru un post de parlamentar de Constanţa.

Alături de juniorul Octavian Manafu, în cauză au mai fost deferite justiţiei alte trei persoane. Octavian Manafu este suspectat că ar fi făcut trafic de droguri de mare risc. Alţi trei tineri, care lucrau ca barmani într-unele din cele mai în vogă cluburi de pe litoral, sunt acuzaţi că distribuiau substanţele pe piaţă. Anchetatorii susţin că Manafu şi cei trei complici ai săi ar fi comercializat cannabis şi ecstasy, în ultimii doi ani, preponderent în cluburile scumpe de pe litoral. Mai mult, unul dintre suspecţi este angajat al clubului Fratelli. „De asemenea, cu privire la doi dintre inculpaţi există suspiciunea că şi-au pus locuinţele la dispoziţie pentru consumul de droguri. Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate diferite cantităţi de droguri precum şi dispozitive pentru mărunţirea şi cântărirea drogurilor“, se precizează într-un comunicat al DIICOT, care poate fi citit integral AICI.



Suspecţii reţinuţi au vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani. La cererea procurorilor DIICOT, Tribunalul Constanţa a emis mandate de arestare preventivă şi pe numele lui Dumitrescu şi Cristian Dumitru Vârlan, chiar în Ajunul Crăciunului, în timp ce pentru Robert Matei instanţa a decis ca acesta să fieţinut în arest la domiciliu. Cei patru suspecţi au contestat deciza judecătorilor, însă Curtea de Apel Constanța le-a menținut, iar decizia emisă de judecătorii constănţeni pe 30 decembrie este definitivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

andrei mihailescu

05 Jan, 2015 19:38

ce e cu stirile astea de 2 parale ? de unde pana unde controlor de trafi aerian (romatsa e la buc) si de unde pana unde cluburi in voga ???

Articole asemanatoare

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5856

Vindea droguri în Constanța! Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu psihoactive. Percheziții la Constanța

15 Feb 2024 1220

500 lei doza de cocaină Percheziții DIICOT, la Constanța. S-a lăsat cu o arestare

29 Dec 2023 813

VIDEO Trafic internațional de droguri. BCCO Constanța a reținut un cetățean străin! Oficial

01 May 2023 1809

VIDEO Mega-dosar la DIICOT Constanța! Captură de 2,5 kilograme de droguri de mare risc

30 Apr 2023 2600

Constanța Doi bărbați reținuți pentru trafic de droguri. Prins în flagrant delict după ce a vândut cannabis pentru 6.000 euro (GALERIE FOTO)

11 Feb 2022 2517

Un caporal de la Unitatea de Radiolocaţii Sulina, reţinut pentru trafic de droguri

19 Apr 2016 2872

“Regele Canalelor”, reținut sub acuzația de trafic de droguri (video)

22 Jul 2015 3967

Prins cu 30 de grame de canabis Tânăr de 29 de ani din Constanţa, reţinut pentru trafic de droguri de risc (galerie foto + video)

16 Feb 2015 3969

Furnizau droguri până şi în penitenciare Procurorii DIICOT au reţinut în Galaţi şi Tulcea 90 de suspecţi de trafic de droguri

29 Jan 2015 2398

Fiul fostului director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, reţinut pentru trafic de droguri

04 Jan 2015 5343