Funcționari din cadrul CNCIR SA, companie din subordinea Ministerului Energiei, suspectați de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor

La data de 24.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din țară,  efectuează 39 percheziții domiciliare, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză s-a reținut că, în cursul lunii mai 2020, funcționari din cadrul C.N.C.I.R. S.A. (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei)  au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de delapidare (însușirea unor sume de bani din patrimoniul companiei).

„În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au profitat acestora. 
Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziții fictive de bunuri de la societăți controlate de membrii grupului infracțional/persoane care au aderat la grupul infracțional/persoane apropiate de membrii grupului infracțional, prin atribuire directă în platforma SEAP. Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziții a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghișeele unităților bancare și distribuite ulterior între membrii grupului infracțional organizat“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziționate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unitățile subordonate - Sucursale regionale și Puncte de lucru teritoriale.

„În această modalitate, grupul infracțional organizat, care a acționat din mai 2020 până în prezent, a reușit delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile).
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii 19 persoane.
Acțiunea este realizată împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din țară, precum și al jandarmilor din cadrul B.S.I.J. și al structurilor Jandarmeriei Române din țară.
Pe parcursul urmăririi penale a acordat sprijin de specialitate D.G.A.F.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală și Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat procurorii DIICOT.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 485

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 632

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 605

Mai multe persoane trimise în judecată pentru presupusa delapidare a Primăriei Mereni, din județul Constanța

21 Mar 2024 718

Justiție Tulcea Supraveghetorul unei săli de jocuri de noroc, condamnat pentru delapidare!

20 Feb 2024 796

Administratora Liceului Dimitrie Cantemir, din Tulcea, condamnată pentru delapidare! A recunoscut tot în fața procurorilor din Constanța (DOCUMENT)

16 Feb 2024 1688

IPJ BuzăuDelapidare

31 Jan 2024 446

Percheziții DGA în județul Cluj într-un dosar de fals și delapidare! Vizați, doi ofițeri de poliție

29 Jan 2024 636

Primar suspectat că ar fi cumpărat din bani publici o centrală termică! Unde a fost instalată aceasta

26 Jan 2024 775

Județul Timiș Doi tineri reținuți pentru delapidare

06 Jan 2024 705

Societate comercială, victima unei delapidări Cazul unui tânăr șofer care a folosit în interes personal cardul de alimentare

04 Jan 2024 836

Procurorii acuză - delapidare la Universitatea „Ovidius” din Constanța! Dosarul se va rejudeca în parte

23 Dec 2023 7836

Final de proces în dosarul privind presupusa delapidare a Universității „Ovidius” din Constanța! Când va fi luată decizia finală

24 Nov 2023 1132

Procurorii din Constanța acuză - delapidare în formă continuată! Vlăgea Lucian Cristian, trimis în judecată. Quantum Media International SRL, parte civilă (DOCUMENT)

24 Nov 2023 1512

MAI Peste 200 de percheziții sunt în desfășurare în mai multe județe din țară

16 Nov 2023 804