„Furia" PDL Constanţa Scandalul referendumului a ajuns la Tribunal

cap_10.jpg„Cei care ar fi trebuit să fie observatori neutri ai referendumului au devenit legiuitori şi au creat situaţii delicate", a declarat liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru

Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat Constanţa duce mai departe în instanţă scandalului referendumului organizat în luna noiembrie de Consiliul Judeţean Constanţa pe tema reorganizării administrativ-teritoriale. După ce Judecătoria Constanţa a respins contestaţia democrat-liberalilor constănţeni împotriva rezultatului referendumului ca fiind prematur introdusă, politicienii s-au adresat Tribunalului Constanţa, urmând ca procesul să se reia pe data de 7 februarie. Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, a declarat că partidul a cerut instanţei anularea rezultatului referendumului, chiar dacă acesta nu a fost comunicat oficial, pe motiv că rezultatul a fost viciat prin prelungirea ilegală a duratei referendumului cu încă o oră.

Concret, pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 29039/212/2011, al cărui obiect este reprezentat de o „cerere necontencioasă contestaţie rezultate referendum local". În proces, PDL Organizaţia Judeţeană Constanţa figurează ca recurent, termenul de judecată fiind fixat pentru data de 7 februarie. Dosarul a ajuns la Tribunal după ce, pe 22 decembrie, PDL Constanţa a declarat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Constanţa care a respins acţiunea democrat-liberalilor ca prematur introdusă.

Observatorii, transformaţi în legiuitori

Mai exact, în luna decembrie, completul C18 Urgenţe al Judecătoriei Constanţa, prezidat de judecătoarea Cătălina Neacşu, a decis să admită excepţia prematurităţii şi a respins cererea PDL ca prematur formulată. Preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, a mai declarat că, alături de acţiunea civilă - în care partidul a solicitat instanţei, de asemenea, ca sumele risipite cu referendumul să le fie imputate celor răspunzători, anume membrii Biroului Electoral Judeţean, care au prelungit în mod nelegal durata referendumului -, au mai fost formulate şi plângeri penale împotriva aceloraşi persoane. Totuşi, politicianul a precizat că, deocamdată, nu a primit niciun răspuns în legătură cu plângerile penale formulate. „Cei care ar fi trebuit să fie observatori neutri ai referendumului au devenit legiuitori şi au creat situaţii delicate. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă referendumul nu ar fi fost invalidat de prezenţa scăzută la urne, cum am fi putut stabili dacă procentul legal al cetăţenilor care au participat la vot s-a înregistrat în intervalul legal stabilit sau după prelungirea de o oră", a explicat Chiru. În plus, acesta a menţionat că partidul va uza de toate căile legale pentru ca cei răspunzători de vicierea rezultatului referendumului să fie traşi la răspundere.

Judecătoarea cu terenuri la Mihail Kogălniceanu



referendum_-_vot.jpgRevenind la completul care a respins acţiunea PDL Constanţa, conform ultimelor declaraţii afişate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Cătălina Neacşu nu are niciun interes oficial. În ceea ce priveşte averea judecătoarei, aceasta a precizat că deţine mai multe terenuri, din care unul agricol la Botoşani, moştenit în 2008, trei suprafeţe intravilane în comuna Mihail Kogălniceanu cumpărate în perioada 2002-2008 împreună cu soţul său, acesta din urmă fiind proprietarul şi al unui teren intravilan situat în Constanţa, cumpărat în 1994. Judecătoarea are în Mihail Kogălniceanu şi o casă de locuit cumpărată în 2002, iar soţul său deţine şi o casă în Constanţa cumpărată în 1994. În „parcul auto" al familiei Neacşu se află un autoturism Daewoo Tico fabricat în 1998 şi un autoturism Kia Creed, din 2007. Judecătoarea are economii de 13.382,05 euro şi 7.903,7 lei, datoriile ridicându-se la 69.212,04 euro, în urma unui credit bancar scadent în 2032. De la Judecătoria Constanţa, Cătălina Neacşu a încasat 66.612 lei, în timp ce soţul ei, asistent judiciar la Tribunalul Constanţa, a realizat un venit anual de 64.484 de lei. Dincolo însă de aceste aspecte, rămâne de văzut care va fi decizia judecătorilor Tribunalului Constanţa în legătură cu neregulile la referendum sesizate de PDL Constanţa, în contextul în care hotărârea pronunţată de Tribunal este irevocabilă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 833

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 973

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 614

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 825

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 852

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 715

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1663

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1324

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1666

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1095

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1120

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1225

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2362

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1901

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2510