Ginerele lui Bercea Mondial, audiat în dosarul lui Mircea Băsescu (rechizitoriu)

Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, a fost audiat, ieri, de judecătoarea Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa, în dosarul în care Marian Adrian Căpăţînă, fostul preşedinte al PDL Drăgăneşti - Olt, şi Mircea Băsescu sunt bănuiţi de fapte de corupţie. Tot ieri, în faţa instanţei s-a prezentat şi soţia lui Mircea Băsescu, Doiniţa, care nu a dorit să facă nicio declaraţie.
 
Următorul termen a fost stabilit pentru luna viitoare.
 
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, şi Marian Căpăţînă sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cei doi sunt suspectaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1992

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8589

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3935

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3704

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11029

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2582

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4829

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4936

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4252

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3068

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2669

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2501

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3068

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2414

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7318