Gospodărie cuprinsă de flăcări în judeţul Tulcea. Unde şi cu ce forţe de intervenţie acţionează pompierii (GALERIE FOTO)

În jurul orei 11:15, salvatorii Stației de Pompieri Babadag, împreună cu membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Ceamurlia de Sus, comuna Baia.




Incendiul, ce se manifesta la nivelul acoperișului unei anexe (bucătărie), a fost lichidat după aproximativ o oră.




În urma evenimentului au ars 40 mp din acoperișul anexei, iar forțele de intervenție au salvat locuința, ce forma un corp comun cu anexa, transmite  ISU Delta Tulcea. 




Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.





Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. 




RECOMANDĂRI:



Pentru înlăturarea riscului de incendiu, recomandăm:



Efectuați verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;


Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;




La suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;




Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;




Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, trebuie să acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;





Nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează mai mult electrocasnicele de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.). Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;







Instalați şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametrii de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, va trebui să le acordaţi un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcționării;




 Amplasați şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.





Sursa foto: ISU Delta Tulcea 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1103

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 520

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 241

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 380

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 601

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 320

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 241

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 402

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 282

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 325

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 577

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 307

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 610

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 254

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1404