Grenade descoperite intr-o curte

Un barbat din comuna constanteana Ion Corvin a descoperit doua grenade, ieri dimineata, in curtea casei sale, cu ocazia efectuarii unor sapaturi. In varsta de 70 de ani, Gheorghe Manzu s-a deplasat la postul de politie din localitate, predand obiectele agentilor. In urma cercetarii exterioare s-a concluzionat ca este vorba despre grenade provenind din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In sprijinul acestei afirmatii vine stratul gros de rugina aflat pe ambele proiectile. Politistii au anuntat imediat Inspectoratul de Protectie Civila Constanta, care a trimis la fata locului specialisti pirotehnisti. Grenadele au fost ridicate si, in cursul acestei saptamani, vor fi distruse in poligonul de la Valu lui Traian. Politistii din comuna Ion Corvin cerceteaza in continuare imprejurarile in care au fost descoperite cele doua grenade. Acest gen de descoperiri au devenit ceva obisnuit in ultima perioada, pe raza judetului nostru fiind gasite adesea astfel de obiecte pirotehnice. De cele mai multe ori este vorba despre proiectile din timpul razboiului, ascunse in pamant timp de peste jumatate de secol si scoase la lumina in urma efectuarii unor lucrari agricole de toamna.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 86

Părintele Pimen de la Muntele Athos, la „Podcastul lui Septimiu" - „Nu poți să îl minți pe Dumnezeu!“ (VIDEO)

29 Apr 2024 151

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 167

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 206

Rețete tradiționale de Paște Pasca, nelipsită de pe mesele românilor

27 Apr 2024 615

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 397

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 553

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 909

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 735

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 319

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 439

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 845

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 494

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 404

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 940