Hoţi din icoane, „pe treabă" cu căruţaTrimişi în judecată pentru furturile din Mănăstirea Dervent şi Peştera Sf. Andrei

icoane-icoanamaiciidomnului.jpgSimona Anca C., de 34 de ani, despre care s-a vehiculat că ar fi fost liderul grupului infracţional care ar fi prădat zeci de biserici din ţară, a fost trimisă în judecată, alături de alţi trei indivizi. Totodată, procurorii au mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor Mircea Cazan şi Constantin-Lucian Reveica, aceştia din urmă fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii subiective. Nu este de omis faptul că presupusul lider al grupului infracţional a formulat, la Judecătoria Medgidia, mai multe cereri de liberare din arest, însă instanţa de judecată a decis ca individa să rămână în spatele gratiilor.

Conform probatoriului, în perioada aprilie - august 2011, inculpaţii s-au asociat în vederea comiterii mai multor infracţiuni de furt (din lăcaşuri de cult şi societăţi comerciale), de pe raza mai multor judeţe ale tării, sens în care cei patru acuzaţi şi-au stabilit gradul de participaţie, s-au documentat cu privire la următoarele obiective de unde urmau să sustragă bunuri, au pregătit mijloacele de transport, dar şi obiectele ce urmau a fi utilizate în vederea săvârşirii infracţiunilor. „Ca mod de operare, pătrundeau prin efracţie în interiorul firmelor sau lăcaşurilor de cult (în cele mai multe cazuri prin spargerea sau forţarea unor ferestre sau uşi ori prin anihilarea sistemului de alarmare). Astfel, au sustras obiecte de cult (printre care şi icoane, unele susceptibile a aparţine patrimoniului cultural naţional) şi diferite sume de bani, în lei şi valută", a mai arătat Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Oamenii legii mai spun că la data de 15.08.2011, lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Ion Corvin l-au surprins în flagrant pe inculpatul Marian Pârloiu (care purta mănuşi), în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o mănăstire din Constanţa. În apropierea lăcaşului de cult au mai fost găsite abandonate un târnăcop şi un cleşte tip „gură de lup". „Inculpatul Pârloiu Marian se deplasase la mănăstire împreună cu inculpatul Eremia Petrică, pentru ca, împreună, să pătrundă în lăcaşul de cult şi să sustragă bunuri, însă acesta din urmă a fost ajutat de inculpata Comboianu Anca-Simona (care venise cu o căruţă) să-şi asigure fuga. Prin rezoluţii ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea mai multor cauze de la unităţi de parchet din teritoriu (aflate pe raza mai multor curţi de apel), care au fost conexate în vederea efectuării unitare şi cu celeritate a urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", potrivit procurorilor. De la Constanţa, în mâna presupuşilor hoţi de icoane ar fi căzut Mănăstirea Dervent şi Peştera Sf. Andrei a Mănăstirii Sf. Apostol Andrei (judeţul Constanţa).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șah Micuții legitimați la CSM Constanța au monopolizat podiumul la categoriile 10 și 12 ani, în cadrul Campionatului Județean (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 720

Tinerii șahiști ai CSM Constanța continuă evoluțiile bune în noul sezon al Diviziei B (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 1088

Șah Tudor Henry Edward, de la CSM Constanța, performanță deosebită în Spania. Colegii săi, pe podium la Mangalia (GALERIE FOTO)

28 Jan 2023 2104

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 februarie 2021

12 Feb 2021 1888

Mircea Cazan şi Puişor de la Constanţa le-au cântat doamnelor din Cumpăna, de 8 Martie. Primarul Mariana Gâju - „Ziua de azi vă este dedicată!“ (galerie foto + video)

09 Mar 2020 3344

Atmosferă întreţinută de Mircea Cazan şi Puişor de la Constanţa Doamnele din Cumpăna, invitate să serbeze Ziua Internaţională a Femeii

04 Mar 2020 2558

Doamnele din Cumpăna, sărbătorite de 8 Martie Mariana Gâju - „Femeia este cea care ne dă forţă să mergem mai departe“ (galerie foto+video)

09 Mar 2018 2747

Societate care se ocupă cu activităţi de creaţie şi interpretare artistică înfiinţată la Constanţa. Cine este administrator

30 Apr 2017 3627

Lista miniștrilor lui Iohannis în componența unui Guvern PNL Printre ei se află și constănțeanul Mihai Lupu

26 Jan 2015 2319

Cine îl propune pe Klaus Iohannis candidat la prezidenţiale

31 May 2014 2096

Participant-surpriză la Caravana Isteților de la Maritimo (galerie foto)

11 May 2014 2619