Hoti specializati, prinsi de politistii din Neptun

Lucrătorii Formaţiunii Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Neptun au arestat, în cursul zilei de ieri, pe doi dintre hoţii care au terorizat în ultima vreme staţiunile din sudul litoralului. Grigore Vitalic, de 19 ani, din Mangalia, împreună cu Lucian Macovei, de 22 de ani, din Braşov, au fost reţinuţi pentru 29 de zile, pentru furt calificat. Cei doi au reuşit, în câteva zile, să creeze un prejudiciu de 220 de milioane de lei vechi, prin pătrunderea în mai multe camere ale hotelurilor „Majestic" (Olimp) şi „Capitol" (Jupiter), dar şi în pensiuni din Vama Veche, de unde au sustras laptop-uri, telefoane mobile, îmbrăcăminte şi bani.

Împreună cu Macovei s-a aflat şi Oana Iosub, de 18 ani, tot din Braşov, care se specializase în furturile de pe plajă. „Cu ajutorul cheilor găsite în genţile turiştilor, fata, împreună cu Macovei, pătrundea în camerele de hotel şi sustrăgea diferite obiecte. Tânăra este în prezent cercetată în stare de libertate. Cea mai mare parte a prejudiciului a fost recuperat. Pentru depistarea şi prinderea grupului infracţional, pe lângă Angajaţii Poliţiei Neptun, un merit deosebit l-a avut şi Biroul Cercetări Penale din Mangalia, coordonat de subcomisar Gabriela Iacob", ne-a declarat subcomisar Cristinel Niţoi, adjunctul Poliţiei Neptun.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 402

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1352

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 667

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 721

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 906

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3351

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 513

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 361

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 367

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 418

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 493

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 547

Aproximativ 200.000 de români au plecat în vacanță într-o stațiune din România în minivacanță

07 May 2024 664

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 1219

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 416