Iată care sunt posturile vizate CSM caută mai mulţi şefi pentru magistratura din Dobrogea

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea.
 
Concursul sau examenul se organizează pentru ocuparea unui număr de 118 funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi a unui număr de 99 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii. Judecătorii şi procurorii pot depune cereri de înscriere la concurs sau examen, la INM, până la data de 4 octombrie inclusiv. Conform CSM, la nivelul Curţii de Apel Constanţa sunt vacante următoarele funcţii: vicepreşedinte al instanţei, preşedinte al Judecătoriei Babadag şi al Judecătoriei Mangalia, precum şi vicepreşedinte al Judecătoriei Tulcea. Asta în timp ce la Parchetul Curţii de Apel Constanţa este liber postul de procuror general adjunct al unităţii de parchet mai sus precizate, cel de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi cel de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii mai caută prim-procurori pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag şi pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 523

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2785

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 698

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 921

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 20958

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 529

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 418

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 412

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1582

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 975

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5583

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 489

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 538

Știri justiție Constanța La Tribunalul Constanța sunt 17 posturi disponibile pentru transferul judecătorilor! Câte sunt la Curtea de Apel

10 Apr 2024 498

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1421