IGPR cere omorurile la control

Inspectoratul General al Politiei Romane a solicitat o analiza amanuntita a celor 12 cazuri de omor ramase cu AN (autor necunoscut), la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta.

Unsprezece dintre acestea sunt de competenta Serviciului de Investigatii Criminale, iar ultimul dintre dosare se afla la Politia Transporturi. Cel mai vechi dintre omorurile cu AN dateaza din anul 1996. victima fiind arabul Ahmad Zeido, impuscat in septembrie 1996 in sediul firmei sale, situat in zona "Cismea". Doi necunoscuti care s-au prezentat paznicilor drept politisti, au intrat in birou, l-au impuscat pe arab, i-au legat pe paznici si au intrebat unde sunt banii. Dupa care au deschis focul in incapere, dar fara a rani pe nimeni. Politistii au fost insa convinsi, inca de la inceput, ca jaful nu a fost decat o inscenare, deoarece, daca ar fi cautat numai banii, asasinii nu i-ar fi lasat in viata pe paznici. Cazul jurnalistului Stefan Itoafa, gasit de logodnica sa decapitat in propria garsoniera a fost la randul lui o crima monstruoasa. Presedinte al filialei constantene a Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului, acesta a fost ucis in octombrie 1998, in ceea ce parea a fi o razbunare de tip mafiot. Alte crime nerezolvate sunt uciderea Paraschivei Fitu, de 57 de ani, omorata in Ajunul de Craciun in 2003, precum si omorul din Olimp, comis in februarie 2006, asupra Catalinei Capraru, de 37 de ani. Omorul de la Politia Transporturi dateaza din 2002. Cadavrul unui barbat a fost descoperit atunci in Canalul Dunare - Marea Neagra, legat cu un cablu de o piatra. Se pare ca IGPR doreste un raport amanuntit asupra tuturor acestor dosare, raport in care sa se precizeze ce probe au fost administrate si toate masurile luate in vederea identificarii autorilor.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1373

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 919

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 879

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 923

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 947

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3758

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1729

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2372

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2709

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3165