În cursul zilei de ieri au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional

Foto: IPJ TulceaAngajații Ministerului Afacerilor Interne au avut ca principale misiuni, în cursul zilei de ieri, asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat.

Potrivit MAI, personalul structurilor operative a intervenit la 3.858 de evenimente, 2.453 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.405 circumscrise situațiilor de urgență.

„La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 778 de posibile infracțiuni, aproape 20 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 131 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 124 de fapte penale.

Față de 48 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În cursul zilei de ieri au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 333 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 529 de permise de conducere, dintre care 46 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise“ - au mai precizta reprezentanții MAI.


Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.433 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 163 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 33 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 635 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 691.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.158 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 74 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvată o persoană.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 8 persoane.

Citește și: 


Percheziții la Constanța, București și Otopeni într-un dosar de evaziune fiscală
 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanța a dispus Un tânăr de 19 ani a ajuns în Centrul Educativ Târgu Ocna. Iată motivul

31 Mar 2024 516

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 691

Mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat din Constanța. Ce acuzații i se aduc

27 Mar 2024 667

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional

10 Jan 2024 792

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști

07 Jan 2024 636

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști la nivel național. Peste 850 dintre persoanele dispărute sunt minore

10 Dec 2023 662

IGPR Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști

04 Nov 2023 747

Poliția Română În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.300 de cazuri! Aproape 900 de permise de conducere au fost reținute

02 Oct 2023 771

MAI 18 de persoane urmărite național sau internațional depistate în ultimele 24 de ore

26 Aug 2023 851

MAI 22 de persoane urmărite, depistate în ultimele 24 de ore

29 Jul 2023 838

Poliția Română 85 de persoane urmărite la nivel național, depistate în ultima săptămână

05 Feb 2023 985

Craniul unei femei născute în Constanța, găsit în Germania!

04 Aug 2022 2166

Polițiștii au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional. în ultima zi

22 May 2022 1481

Misiuni de aducere în țară și predare a persoanelor urmărite internațional

01 Mar 2020 1640

Cooperare. Persoane urmărite internaţional, predate între România şi statele europene

16 Nov 2019 2551