Percheziții la Constanța, București și Otopeni într-un dosar de evaziune fiscală

La data de 10 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 5 percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Potrivit IPJ Constanța, perchezițiile au avut loc în municipiile Constanța și București, precum și în orașul Otopeni, județul Ilfov, la locuința unei persoane și sediile și punctele de lucru a trei societăți comerciale pe care aceasta le administrează.

„În urma probelor administrate în dosar a reieșit că, în perioada sezoanelor estivale 2019 și 2020,  persoana în cauză, un bărbat, de 47 de ani, în calitate de administrator al societăților comerciale respective, ar fi desfășurat activități comerciale în regim de beach bar, precum și de închiriere de șezlonguri.
 
În urma activităților desfășurate ar fi obținut venituri de aproximativ 643.000 de lei, pe care nu le-ar fi înregistrat în contabilitate și nu le-ar fi evidențiat în documente legale, urmărind sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului prin neachitarea impozitului pe profit și T.V.A.“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța
 

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar-contabile, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
 
Prejudiciul este în curs de stabilire.
 

„În cauză cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchgetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Peste 180 de percheziții efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni! Cantități impresionante de droguri, confiscate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 600

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 518

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 688

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 704

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 690

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 736

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 660

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 932

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 612

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 588

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 578

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1355

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 721

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 689

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 1073