Incendiu în Giurgiu O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

foto: Pexels O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu, şi deşi a fost salvată de pompieri pe un geam, din locuinţa inundată de fum, a intrat din nou în casă şi nu a vrut să iasă până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi.


Oficial de la ISU Giurgiu 

"ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de joi spre vineri să intervină în localitatea Stăneşti după ce casa unei familii a luat foc. Când au văzut fumul proprietarele locuinţei, două femei cu vârste de 63, respectiv 33 de ani, au ieşit afară din casă şi au solicitat ajutor autorităţilor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei şi la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, iar femeile au spus că în casă se aflau şi o pisicuţă cu doi pui care nu reuşiseră să iasă.

Pompierii au pătruns în locuinţa afectată de incendiu şi inundată cu fum, pe un geam, şi au reuşit să salveze pisica, dar aceasta a intrat la loc în casă şi nu a ieşit până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Acoperişul, podul casei şi camera în care se afla soba au ars în urma incendiului, iar alte două încăperi au fost afectate de fum.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum deteriorat.



Citește și:

Alertă la Iași! Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu la un apartament

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 942

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 474

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 227

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 353

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 587

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 315

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 232

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 397

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 272

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 313

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 566

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 299

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 605

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 249

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1392