Inconștiență în trafic în județul Constanța! Mai mulți șoferi beți sau fără permis, depistați la volan

Mai mulți șoferi beți sau fără permis au fost depistați în trafic de poilițiști în județul Constanța. Unul dintre aceștia era la un pas de comă alcooliucă. 

Potrivit IPJ Constanța,lLa data de 24 septembrie, în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 57 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Santos, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 24 septembrie, în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mare, din comuna Lumina, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 32 de ani, ar fi condus o motocicletă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe carosabil.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
La data de 24 septembrie, în jurul orei 17.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un motociclu, pe D.J. 222, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
 
La data de 24 septembrie, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Nicolae Bălcescu au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
 

La data de 24 septembrie, în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche 2 Mai au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Falezei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și: 

Un șofer în comă alcoolică s-a răsturnat cu mașina furată de la cumnatul său. Suspectul a ajuns după gratii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șoferi beți și fără permis, depistați în trafic în județul Constanța

02 Feb 2024 894

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Patru șoferi beți depistați la volan în prima zi din 2024

03 Jan 2024 976

O șoferiță beată și doi conducători auto la un pas de comă alcoolică, depistați în trafic la Constanța (GALERIE FOTO)

18 Dec 2023 1170

Doi șoferi beți, depistați în trafic în Constanța și Ovidiu! Ce valori a indicat aparatul etilotest

11 Oct 2023 776

Inconștientă în trafic la Constanța! Șoferi beți sau fără permis, depistați de polițiști

02 Oct 2023 763

Județul Constanța Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi beți sau fără permis, depistați în trafic de polițiști

25 Aug 2023 919

Pericol în trafic în județul Constanța! Mai mulți șoferi beți, depistați la volan. Doi dintre aceștia, implicați în accidente

06 Aug 2023 966

Pericol în trafic în județul Constanța! Șoferi beți sau drogați depistați de polițiști

03 Jul 2023 950

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șoferi beți sau fără permis, depistați de polițiști

17 Jun 2023 1227

Inconștiență pe drumurile din județul Constanța! Șoferi beți și fără permis, depistați de polițiști

05 Jun 2023 1219

Inconștiență în trafic la volan! Șoferi beți depistați de polițiști în județul Constanța

01 May 2023 1186

Pericol în trafic în județul Constanța! Șoferi beți sau drogați, depistați la volan

23 Apr 2023 1002

Pericol în trafic în județul Constanța! Șoferi beți, drogați sau fără permis de conducere depistați de polițiști

19 Apr 2023 912

Pericol în trafic! Trei șoferi beți, depistați la volan pe drumuri din județul Constanța

25 Mar 2023 1971

Razie de amploare a polițiștilor rutieri! Mai mulți șoferi beți sau drogați, depistați în trafic (GALERIE FOTO)

11 Mar 2023 1042