Instructorul la caiac, despre evenimentul de pe lacul Siutghiol- „Toți copiii au fost în siguranță“ (VIDEO)


În această dimineață, în jurul orei 09.00, militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină în zona orașului Ovidiu, unde mai mulți copii au fost surprinși cu caiacele pe Lacul Siutghiol.

A fost un apel la numărul unic de unic de urgență 112 pentru recuperarea a circa 8-10 caiace. Erau mai mulți copii care se antrenau și care au prinși de furtună.

La fața locului au plecat mai multe echipaje de intervenție. Din fericire, copiii au fost aduși la mal. 

 Vlad Aurelian, instructor la caiac a precizat că evenimentul s-a produs spontan. 

Totul s-a întâmplat deodată. Nu puteam să prevedem.

Iată ce spune instructorul de caiac despre producerea evenimentului:


Eram pe apă cu copiii, într-un grup organizat, iar când mai aveam 400 de metri, s-a pornit furtuna și ne-a împins spre Insula Ovidiu. Ne-am strâns împreună și la baza stufului am așteptat până au venit colegii să ne preia. Totul s-a întâmplat deodată. Nu puteam să prevedem.

Am așteptat maxim 10 minute. S-a răsturnat o fetiță pe care am tras-o spre mal. În grup am ajutat–o să urce în caiac. Toți copiii au fost în siguranță., instructor la caiac, Vlad Aurelian. 


Citește și: Ce spune unul dintre copiii care se antrenau cu caiacele pe lacul Siutghiol, surprinși de furtună (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 570

ISU Constanța După căutări zadarnice, pompierii au sistat căutările tânărului posibil înecat în apele lacului Siutghiol, localitatea Ovidiu

04 Apr 2024 588

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 634

Căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța, sistate

03 Apr 2024 604

Pompierii au reluat căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța (FOTO+VIDEO))

03 Apr 2024 1014

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4722

UPDATE. Știri Constanța Descoperire macabră pe lacul Siutghiol! Salvatorii, chemați în ajutor

02 Apr 2024 6474

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1959

Imobiliare Constanța Grindeanu Imob Construct SRL, demersuri pentru investiția imobiliară din zona Lacului Siutghiol

13 Mar 2024 878

Oficial de la IPJ Constanța! Cine este tânărul găsit înecat în Lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1878

Oficial de la IPJ Constanța despre tânărul găsit înecat în lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1648

Bărbatul găsit înecat este unul dintre cei doi dispăruți în lacul Siutghiol (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 6100

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5158

Fororeportaj Constanța Lacul Siutghiol își dezvăluie frumusețea iarna (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 1018

Constanța Căutările celor doi tineri dispăruți pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

17 Jan 2024 749